„Eṣti o rară excepṭie în generaṭia dumitale. Vei ajunge departe!” i-a spus ministrul Justiṭiei Eugen Stătescu lui Ion Gheorghe Duca, avocat, doctor în Drept la Paris, proaspăt întors în ṭară în 1902. De altfel ṣi profesorul său, Dubois, îi prezisese o carieră strălucită. Din punct de vedere politic Duca s-a instruit la „ṣcoala liberalismului” lui Ionel Brătianu, aṣa încât, bine pregătit, a avut într-adevăr o ascensiune fulminantă devenind deputat, ministru, preşedinte al Partidului Naṭional Liberal şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. Din 1914 a făcut parte din toate guvernele liberale: 1914-1918 ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice; 1918-1919 ministru al Agriculturii şi Domeniilor; 1922-1926 ministru al Afacerilor Străine; 1927-1928 ministru de Interne; 14 noiembrie 1933-29 decembrie 1933 Preşedinte al Consiliului de miniştri.
Abia împlinise 54 de ani când a fost asasinat de legionari în gara Sinaia pentru că desfiinṭase Garda de Fier ṣi presa de extremă dreaptă. Documente scoase acum la iveală din Arhivele Statului au arătat că ministrul de Interne şi şeful Siguranţei ştiau de atentat, dar nu au luat nici o măsură. Că regele Carol al II-lea a ṣtiut ṣi el, dar s-a făcut că nu ṣtie. Mai mult, că i-a spus ṣefului Poliṭiei care primise înainte o notă informativă „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe”. Îi purta ranchiună pentru că Duca îl numise „aventurier” ṣi se opusese reîntoarcerii sale la tron, în 1930, după prima abdicare.
Despre I.G. Duca există în Arhiva de istorie orală două mărturii-document extrem de valoroase; aparṭin unor persoane care l-au cunoscut în perioade diferite, din perspective diferite: Adina Ionescu în calitate de soṭie a omului politic conservator Take Ionescu ṣi profesorul Onisifor Ghibu, în calitate de pedagog militant preocupat de situaṭia învăṭământului românesc transilvan înainte de Unire. Înregistrările sunt făcute de Muzeul de Istorie ṣi Artă al Municipiului Bucureṣti ṣi de Societatea Română de Radiodifuziune Cluj, ambele la începutul anilor ’70.
Adina Take Ionescu: „Duca era tenorul liberalilor…”
„…Era un om foarte cultivat, în special extrem de cinstit, fiind extrem de sărac! Îmi spunea nevasta lui câteodată: „Doamne, Jean ăsta e nebun, aduce oameni la masă! 
Dar ce să-i dau de mâncare?! Spunea, cu aiureala lui, Păi pune ṣi tu apă în supă ṣi gata!… zău, e nebun! ce mă fac cu el?!…„
Nu avea niciodată parale, trăia aicea, nu departe, lângă Academie, era o casă mică care era în fundul unei curṭi, un apartament. Extrem de simplu… Şi era un om foarte cultivat! Şi cu arta de a scrie. De altminteri, a scris multe lucruri, ṣtiu că a scris între cărṭile [lui] diferite Mâinile lui Take Ionescu, există o astfel de carte [pe] care o am ṣi aicea, lângă mine, spunând „mâinile astea, veṣnic largi, veṣnic deschise, cu degetele răsfirate, prin care trecea totul, bani… nu se uita, nu calcula, dădea tuturor, ajuta pe toată lumea; dar gestul elegant al mâinii ăsteia!…„ […]
Mai mi-aduc aminte un lucru, reviu la Duca ṣi ṭiu asta [minte] de la soṭia lui care mi-a spus tulburată: „Ştii că Jean… poate i se trage moartea după conversaṭia aspră care a fost între el ṣi Titulescu…„ [care] îi reproṣa lui Jean că nu e mai sever ṣi nu ia măsuri mai mari contra legionarilor… Cu regele, niṭel, care cred că nici el nu era fericit de ce ieṣise, legionarismul ăsta. Regele nu s-a aṣteptat la asta, cred că n-ar fi vrut nici el… Regele a aprins un chibrit, fără să ṣtie că gazele sunt deschise. După mine, ideea că să întrebuinṭeze legionarii era ideea să se scape de Brătieni, dar n-a ṣtiut ce iese din asta. Duca, natural, vrând cu regele împreună să găsească soluṭii, să-i calmeze; [ṣi] Titulescu care venise, furie: „Să iei măsuri, să iei măsuri drastice, numaidecât, contra lor! Ce fel de ministru eṣti? Trebuie să te afirmi!…„, dar Titulescu a plecat imediat! Pe loc! Chiar în ziua aia… S-a întors la Londra ṣi Duca, stimulat de Titulescu, a luat măsuri mai drastice. Se ducea, tocmai, la Sinaia, să puie la punct alte măsuri [antilegionare], cu regele. În gara Sinăii ṣtim cum a fost asasinat!”
Onisifor Ghibu: „ Problemul ṣcolar în România este un problem de bani…”
„Duca a ajuns ministru ṣi eu, în primele săptămâni după începerea războiului mondial, refugiindu-mă la Bucureṣti, în mod fatal, am avut posibilitatea ṣi ocazia de a lua oarecare contact cu dânsul, nu fiindcă dânsul ar fi dorit un astfel de contact, ci fiindcă el se găsea într-o oarecare măsură supt influenṭa unui mai vechi ṣi mai cunoscut membru marcant al Partidului Liberal, anume a lui Petre Gârboviceanu, administratorul Casei bisericii. […] Acest Gârboviceanu i-a spus într-o bună zi lui Duca: „Ştii că este Ghibu din Transilvania aicea ṣi ar trebui să ne folosim de prezenṭa lui, să ne pregătim pentru ziua de mâine când sperăm să luăm Ardealul ṣi să îl avem pe Ghibu ca un colaborator dintre cei mai utili pentru scopurile mari ale neamului nostru…„ Nu putea refuza o astfel de propunere ministrul ṣi m-a rugat prin Gârboviceanu să trec pe la dânsul pe la minister, ceea ce am ṣi făcut. Atuncea m-a rugat să fac o lucrare în care să arăt situaṭia bisericească ṣi ṣcolară din Transilvania ṣi din Ungaria, peste tot, pentru ca să poată servi această lucrare ca mijloc de informaṭiune ṣi documentare pentru politica de mai târziu a României Mari. Am făcut lucrarea aceea ṣi după aceea m-a rugat să-i mai fac o a doua lucrare despre dezvoltaea ṣcoalei româneṣti din Transilvania. […]
Între amintirile mele în legătură cu Duca, trebuie să fac pomenire despre convorbirea pe care am avut-o cu el la minister în momentul când mă hotărâsem să fac călătoria de studii în toată România, în vederea cunoaṣterii sitiuaṭiei ṣcolilor speciale de la oraṣ, dar într-o oarecare măsură ṣi de la ṭară. M-am dus la minister ṣi am spus: „Domnule ministru, eu sunt de atâta vreme în ṭară ṣi nu vreau să ocup nici un post. N-am venit în ṭară să mă plasez aicea, în loc să stau în Transilvania; am venit să studiez lucrurile, să mă pregătesc pentru ziua de mâine, oricare ar fi ea, dar nu pot să stau cu braṭele încruciṣate ṣi m-am hotărât să întreprind o călătorie de studii, de proporṭii mai vaste […]. Şi vă rog să-mi daṭi autorizaṭia să pot cerceta orice ṣcoală, nu vreau să mă amestec în treburile ṣcoalei, nu vreau să am o atribuṭie oficială, dar ar fi necesar ca să-mi daṭi dumneavoastră o dispoziṭie generală către revizorii ṣcolari ṣi către inspectorii ṣcolari ṣi către direcṭia ṣcolilor secundare, ca să ṣtie că viu în numele ministerului pentru a vedea situaṭia reală a ṣcolilor.„ Duca n-a prea fost de părere să fac acest lucru, era foarte jenat ṣi de vreo două-trei ori m-a refuzat într-un mod elegant. Eu însă nu m-am lăsat ṣi până la urmă n-a avut încotro ṣi a dat o astfel de dispoziṭie de care m-am ṣi servit apoi.
Am cutreierat cu acel prilej aproape ṭara întreagă ṣi s-a întâmplat că m-am întâlnit la un moment dat la Râmnicu Vâlcea cu ministrul care era ṣeful organizaṭiei liberale din judeṭul Vâlcea. Şi care venise acolo tocmai când eram eu în vizită, pentru a aplana niṣte conflicte între diferiṭi membri marcanṭi ai partidului. A stat o zi sau două în oraṣ, n-a vizitat nici o ṣcoală, n-a luat contact cu nimenea din viaṭa ṣcolară,
numai chiar cu partidul din care făcea parte. La plecarea mea de la Râmnic spre Slatina întâmplarea a făcut să ne vedem în gară cu ministrul care se întorcea la Bucureṣti. „A, zice, sunteṭi aicea… Ei, ce-ai făcut la Râmnic?„ I-am spus ce ṣcoli am văzut, cu ce profesori m-am întâlnit ṣi-am fost foarte surprins când observaṭia lui s-a extins la o singură constatare: „A! ai văzut pe cutare… acela-i conservator„, îi clasifica pe profesori după partidul căruia aparṭin. Ne-am urcat în tren, el s-a dus în vagonul lui ṣi eu am intrat în vagonul restaurant, ca să iau o cafea probabil. A venit ṣi ministrul în curând ṣi s-a aṣezat la aceeaṣi masă cu mine ṣi am început să discutăm puṭin chestia ṣcolilor din România, pe care le văzusem până aci. Dorinṭa aceasta era mai mult din partea mea decât din partea ministrului care se simṭea oarecum jenat de o astfel de întâlnire. Discutând problema pe principii mai mari, ministrul mi-a spus aṣa, zice: „Problemul ṣcolar în România este un problem de bani: ai bani, faci ṣcoli, n-ai bani, nu faci ṣcoli. Noi suntem acuma într-o situaṭiune în care nu prea putem face mare lucru. Dar despre asta mai vorbim noi…„ ṣi cu asta s-a ridicat de la masă ṣi s-a întors în vagonul lui. Natural că n-am fost prea încântat de o astfel de convorbire sumară, dar aṣa au fost împrejurările.”
