În satele României interbelice Crăciunul era vesel şi adesea îndestulat. Colinde, curse cu sănii trase de cai, cântece şi voie bună. Dar obiceiul împodobirii unui brad adus în casă, aşa cum se întâmpla pe la oraş, era foarte rar. Copiii primeau îmbrăcăminte şi încălţăminte mai ales de Paşti; de Crăciun li se dăruiau mere, covrigi şi nuci, pentru colindat. Totuşi, Zărneştiul se pare că avea pe lângă obiceiurile tradiţionale şi câteva „Occidentale”, cum ar fi împodobirea bradului. Aceasta poate şi datorită apropierii sale de Braşovul săsesc sau datorită modernizărilor aduse de cele două fabrici pe care le avea. Unul dintre locuitorii săi, Constantin Ioanovici, îşi amintea cu ani în urmă cum îşi petreceau zărneştenii sărbătorile de iarnă în anii ’30.
„Iarna prea puţin se mergea în sus, spre Plaiul Foii. Doar rar, când era zăpadă mai bună, pentru schiat, fiindcă erau nişte pârtii foarte bune şi duminica dimineaţa [ne mai duceam]… Sau cu săniile mergeam. Era o poziţie foarte bună de schi şi păcat că acuma nu se foloseşte, s-ar putea face pârtii cu telescaun – să eliminăm telecabina [din discuţie], că e prea costisitoare, dar telescaun s-ar putea face, că sunt locuri foarte frumoase!
Aveaţi sănii trase de cai?
Astea erau numai în comună, iarna. Şi erau zile de sărbătoare sau de Crăciun când ţăranii care aveau sănii şi cai împodobeau caii cu ciucuri, săniile cu ţoale româneşti şi se plimbau prin oraş, prin comună, cu fetele… erau tinerii, feciorii, cu fetele. Se distrau şi cântau, dar într-un mod foarte civilizat, nu urlau… […] nu ca să deranjeze.
În comună existau oameni bogaţi, oameni care să ocupe o poziţie dominantă din punct de vedere economic, la fabrică, în comerţ?
În comerţ erau numai <prăvăliaşii>, aşa numiţi de noi, dar chiar aşa bogaţi nu erau, fiindcă faceţi un pic socoteala: mergând de aicea la Braşov cu căruţa, ca să-şi aducă alimente sau ce aveau ei nevoie să desfacă, plecau dimineaţa şi veneau seara acasă. În orice caz, sunt 25 kilometri Zărneşti faţă de Braşov. Or, toată lumea din jur se ducea la Braşov pentru aprovizionare şi atuncea <prăvăliaşii> trebuiau să aştepte până le venea rândul [să cumpere lumea de la ei]…
Sărbătorile de iarnă, în familie, cum erau?Exista bradul în casă?
Exista şi acuma există la noi în casă; nu există an să nu avem brad cu bomboane, cu diferite globuri, încă avem globuri de pe vremea copilăriei! Se aşteptau cu mult drag aceste sărbători. […] Erau pregătirile gospodăreşti, cu cozonaci, cu prăjituri, împodobirea pomului de iarnă. Seara, în ajun, toţi cei ai familiei colindam, iar noi copiii pe urmă plecam la colindat la rude şi la vecini. Ăsta era obiceiul în iarnă. Nu mai vorbesc de sărbătorile de prima zi de Crăciun, a doua, trebuia să mergem la biserică…
Părinţii ne ofereau [daruri], mai mult îmbrăcăminte, încălţăminte, că astea erau vremurile de atunci, să ai lucruri noi de aceste sărbători altceva, nu… jucării, sigur că aveam. Eu îmi aduc aminte că aveam cinci ani când am primit un tren pe şine, tren cu baterie. Însă n-a durat mult, fiindcă copilul cum este curios să vadă din ce se compune, l-am desfăcut şi n-am mai putut să-l repun pe şine ca să meargă. Asta e pasiunea băieţilor, să ştie cum merge, ce face…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2006]
