Cea mai bătrână persoană din lume, japoneza Kane Tanaka, împlinește sâmbătă 118 ani. Născută pe 2 ianuarie 1903, Tanaka fusese deja recunoscută în martie 2019 de Cartea Recordurilor drept cea mai bătrână femeie de pe planetă, la vârsta de 116 ani, iar în septembrie anul trecut a stabilit recordul japonez la 117 ani și 261 de zile.
Rezidentă a unui azil de bătrâni din Fukuoka, în Japonia, Tanaka și-a sărbătorit ziua de naștere mulțumind personalului căminului și tuturor persoanelor cu care împărtășește activitățile zilnice. Potrivit centrului de îngrijire, Tanaka face gimnastică zilnic, este capabilă să efectueze calcule și este pasionată de jocul de masă japonez Reversi. De obicei, Tanaka are un apetit bun, este adesea pofticioasă la ciocolată și, din când în când, se răsfață cu o Coca-Cola. Când a fost întrebată care este secretul longevității, Tanaka nu a ezitat: „Să mănânci mâncare gustoasă și nu încetezi niciodată să studiezi”. Obiectivul ei – a adăugat femeia ultra-centenară – este să ajungă la 120 de ani./oavram/rcostea
(www.ansa.it – 2 ianuarie)