EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va emite, începând cu această dată, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,5% și 3,75%. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fiind eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
- între 4 – 27 ianuarie de la unitățile Trezoreriei Statului
- între 4 – 25 ianuarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română
– Administrație
* Cluj-Napoca: Ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00, în Sala de sticlă de la sediul din Calea Moților nr. 3
– Social
* Poşta Română va începe plata pensiilor pe această lună. Reprezentanţi ai instituţiilor implicate au pus la punct un plan de acţiuni care să permită achitarea la timp a drepturilor aferente lunii ianuarie 2021, având în vedere programul redus de sărbători
– Economic
* Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor, dedicată tinerilor fermieri din diaspora. Este vorba de submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte. Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/). Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare. Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri. Depunerea cererilor de finanţare se face doar on-line pe www.afir.info , conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând cu această dată, de la ora 9:00 şi până în data de 4 mai, ora 16:00
– Medicină, Sănătate
* Jud. Alba: Campania de vaccinare anti-COVID-19 va începe astăzi în judeţ când, primul lot, de 975 de doze de vaccin marca Pfizer, va ajunge la sediul DSP Alba. Cele opt centre organizate în judeţul Alba pentru prima fază a vaccinării, ce cuprinde doar personalul medical, sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Spitalul Municipal Sebeş, Spitalul Municipal Aiud, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Orăşenesc Cugir, Spitalul Orăşenesc Câmpeni, Spitalul Orăşenesc Abrud şi Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
* Jud. Arad: Începe campania de vaccinare anti-COVID-19 în judeţ. Au fost înfiinţate, până în prezent, şase centre de vaccinare, patru în secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, una în Policlinica Municipală şi una în Spitalul Orăşenesc Ineu. Vaccinarea va avea loc după un program de la ora 8:00 la 20:00, în fiecare zi, în cele şase centre
* Jud. Constanța: Începe prima etapă de vaccinare împotriva COVID-19 în județ, adresată lucrătorilor din domeniile medical şi social, până în prezent exprimându-şi dorinţa de a se imuniza peste 4.300 de persoane. Instituţia Prefectului Constanţa susține că vor exista şase centre de vaccinare, în municipiile Constanţa, Mangalia şi Medgidia şi la Eforie Nord. Vaccinarea va continua în spitale, pentru personalul medical – Spitalul Judeţean, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârşova
* Jud. Gorj: La nivelul județului Gorj, campania de vaccinare a personalului care se încadrează în prima etapă a vaccinării va începe astăzi. La nivel județean a fost constituit un nucleu județean de coordonare a campaniei de vaccinare, fiind, totodată, stabilite 20 de centre de vaccinare, astfel: Târgu Jiu – 4 centre, Bălești – 1 centru, Novaci – 2 centre, Bumbești- Jiu – 2 centre, Tismana – 1 centru, Târgu Cărbunești – 2 centre, Motru – 2 centre, Bîlteni – 1 centru, Stoina – 1 centru, Rovinari – 1 centru, Turceni – 1 centru, Runcu – 1 centru și 1 centru de vaccinare mobil
* Jud. Neamț: Începe vaccinarea împotriva Covid-19, în prima etapă fiind vaccinați lucrătorii din domeniul sănătății și social din sistemul public și privat din județ. În județul Neamț sunt organizate trei centre de vaccinare: Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman și Spitalul orășenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț. Vaccinarea se va realiza pe bază de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menține un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise și perioadei de monitorizare post-vaccinare și pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin
* Jud. Olt: Imunizarea împotriva Covid-19 începe de astăzi, și va avea loc la Spitalul Județean de Urgență Slatina, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Orășenesc Balș, Spitalul Orășenesc Corabia, în fiecare unitate medicală fiind amenajat câte un centru la care sunt arondate cadre medicale din mai multe localități oltene
* Jud. Sălaj: Începe campania de vaccinare în județul Sălaj, într-o primă fază fiind imunizați lucrătorii din domeniul sănătății și social, atât din sistemul public, cât și din cel privat
* Jud. Vaslui: Campania de vaccinare anti-COVID-19 va începe în județul Vaslui, astăzi, când de altfel vor ajunge în județ primele doze de vaccin marca Pfizer – ora 8:00. Acestea vor fi transportate din centrul regional de depozitare de la Iași, la sediul DSP Vaslui, de unde vor fi apoi distribuite celor cinci centre locale de vaccinare, pe baza unor liste cu solicitări nominale. Cele cinci centre organizate în județul Vaslui pentru prima fază a vaccinării, ce cuprinde doar personalul medical, sunt: Spitalul Județean de Urgență Vaslui, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, Centrul de Recuperare și Loisir Bârlad, Spitalul Municipal „Castroianu ” din Huși și Spitalul orășenesc Murgeni
* Jud. Vrancea: Începe campania de vaccinare împotriva COVID, în prima etapă urmând a fi livrat un prim lot de 975 de doze, care vor fi destinate lucrătorilor din domeniile sănătăţii şi social. La nivelul judeţului Vrancea au fost stabilite 12 centre de vaccinare, care sunt în curs de amenajare şi autorizare. Patru centre de vaccinare vor fi în municipiul Focşani, iar celelalte la Adjud, Panciu, Odobeşti, Vidra, Tâmboeşti, Dumitreşti, Râmniceni şi Suraia. Majoritatea centrelor vor fi amenajate în săli de sport, unde spaţiul permite compartimentarea şi realizarea de circuite adecvate
– S-a întâmplat într-o zi de 4 ianuarie
* Acum 174 de ani (1847) apărea (până la 28 aprilie 1848), la Blaj, prima gazetă tipărită în Transilvania în întregime cu caractere latine. Este vorba de „Organul luminării”, publicaţie săptămânală, cu profil filologic, politic şi literar, editată din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu. Între 12 mai şi 29 septembrie 1848 a apărut sub numele de „Organul naţiunale”
* Se împlinesc 125 de ani (1896) de când a avut loc la Bucureşti un miting de solidaritate cu lupta românilor din Transilvania, la care a luat cuvântul Vasile Lucaciu, unul dintre conducătorii luptei de eliberare a acestora (4/16)
* Acum 107 ani (1914) era format un guvern liberal în frunte cu Ion I. C. Brătianu, care avea să conducă ţara până în 1919 (cu o întrerupere, martie-noiembrie 1918). După preluarea puterii, şeful liberalilor a făcut ca diplomaţia românească să încline tot mai mult spre Antantă, văzând în aceasta calea spre satisfacerea dezideratului unităţii statale (4/17)
* Se împlinesc 95 de ani (1926) de când Parlamentul României a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol al II-lea la tronul României („Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai (pe atunci în vârstă de numai 4 ani) ca principe moştenitor al tronului. Pe timpul minoratului lui Mihai s-a instituit o Regenţă, formată din patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea
* Acum 74 de ani (1947) apărea, la Hamburg, primul număr al prestigioasei reviste germane „Der Spiegel”
* Cu 52 de ani în urmă (1969) intra în vigoare Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a ONU, în decembrie 1965, la sesiunea a 20-a. România a aderat la Convenţie la 14.VII.1970
* Tot într-o zi de 4 ianuarie, acum 31 de ani (1990), lua fiinţă Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, forumul tutelar al minorității cehe și slovace din ţara noastră (înregistrată la 27.II.1990, pe baza unei decizii civile a Judecătoriei Arad)
* Cu 22 de ani în urmă (1999) se desfăşura greva minerilor din Valea Jiului. Aproximativ 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au început o grevă pentru a obţine mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile, ameninţând că vin la Bucureşti, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Aflat în faţa unui conflict fără precedent, premierul Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor
* Acum 11 de ani (2010) a avut loc, la Dubai, inaugurarea oficială a celei mai înalte clădiri din lume (la acea dată) – Burj Khalifa (828 m). Construcţia a început la 21 septembrie 2004, costurile totale ale proiectului au fost de aprox. 1,5 miliarde de dolari, proiectul dispunând de 30.000 de locuinţe şi 9 hoteluri
* Acum 4 ani (2017) guvernul Sorin Grindeanu, al 127-lea guvern al României (4 ian. – 29 iun. 2017), a fost învestit de Parlament
Aniversări – Comemorări
– 1841: S-a născut Petru Poni, chimist şi mineralog; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie anorganică; autor al primelor manuale de fizică şi chimie în limba română; membru titular al Academiei Române din 1879, preşedinte al acestui for (1898-1901, 1916-1920) (m. 1925) – 180 de ani
– 1877: S-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1948)
– 1891: S-a născut Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică (m. 1965) – 130 de ani
– 1894: S-a născut prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (m. 1975)
– 1896: S-a născut chimistul Eugen Angelescu, fondator al şcolii româneşti de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1968) – 125 de ani
– 1897, 4/17: S-a născut Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (m. 1960, la New York)
– 1931: S-a născut Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino), poetă, prozatoare şi traducătoare (din limbile germană și suedeză) – 90 de ani
– 1942: S-a născut pianista şi profesoara Krimhilda Cristescu
– 1946: S-a născut Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară, autor a zeci de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații; a apărut în numeroase emisiuni de divertisment și spectacole de televiziune (m. 2019) – 75 de an
– 1954: A murit Elena Farago (pseudonimul Elenei Paximade), poetă şi publicistă; una dintre cele mai cunoscute autoare de poezii pentru copii din România (n. 1878)
– 1965: S-a născut Cătălin Neghină, poet, autor dramatic, actor, muzician, artist plastic și jurnalist
– 1970: A murit Mişu Fotino, actor şi animator de teatru; fondator al Teatrului de Stat din Braşov – 1946 (n. 1886). NOTĂ: Scânteia din 6.I.1970 menționează ca dată a morții 5.I.1970
– 1998: A murit compozitorul de muzică uşoară Vasile Veselovski (n. 1925)
– 2006: A murit, la Montréal, poetul canadian de origine română Irving Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (n. 1912, la Târgu Neamţ) – 15 ani
– 2011: A murit Dumitru Titus Popa, profesor, ziarist şi scriitor; fost director general al Televiziunii Române, între 1994 şi 1996, fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999 (n. 1940) – 10 ani
– 2016: A murit artista plastică Doina Simionescu (n. 1947) – 5 ani
– 2019: A murit Eugeniu Iordăchescu, inginer constructor, inventator și profesor; a salvat, prin translare, mai multe biserici ce urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii 80 ai secolului trecut; are invenții referitoare la problemele de deplasare a construcțiilor și la protecția antiseismică a clădirilor (n. 1929)
EVENIMENTE EXTERNE
– Londra: Începutul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 cu vaccinul AstraZeneca/ Oxford
– Madrid: Conferință de presă a autorităților spaniole cu privire la situația din domeniul sănătății
– Franța: Începând cu această dată, angajaţii din sistemul sanitar cu vârsta peste 50 de ani se vor putea vaccina anti-COVID-19
– Viena: Cea de-a 13-a reuniune ministerială a OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol)
– Ecuador: Începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi legislative (4 ian. – 4 feb.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială Braille” este marcată de ziua de naştere a francezului Louis Braille (1809-1852), inventatorul alfabetului cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere; în 1878, cu ocazia unui congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii nevăzători
– „Ziua Mondială a Compoziţiei Şahiste”; decizia privind marcarea acestei zile a fost adoptată la al 50-lea Congres Mondial de Compoziţie Şahistă, desfăşurat în perioada 13-20 octombrie 2007, în Insula Rodos din Grecia, la propunerea marelui maestru ucrainean Valentin Rudenko
– Ziua Naţională a Uniunii Myanmar; proclamarea, în 1948, a independenţei Uniunii Birmane, care refuză să mai facă parte din Commonwealth (de la 27.V.1989 se numeşte Uniunea Myanmar)
– 1710: S-a născut compozitorul italian Giovanni Battista Pergolesi (m. 1736)
– 1785: S-a născut Jacob Grimm, lingvist, filolog şi folclorist german; fondator, împreună cu fratele său Wilhelm, al germanisticii, ca ştiinţă a limbii, şi mitologiei germane; cei doi au publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Basme pentru copii şi cămin”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1863)
– 1795, 4/15: S-a născut Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (m. 1829). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 15 ianuarie 1795
– 1809: S-a născut Louis Braille, pedagog francez, inventatorul unui răspândit sistem de scriere/citire pentru nevăzători, ce-i poartă numele (1829) (m. 1852)
– 1813: S-a născut Sir Isaac Pitman, fonetician şi educator britanic; a inventat primul sistem de stenografie din lume aplicat cu succes (m. 1897)
– 1857: S-a născut Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (m. 1938)
– 1874: S-a născut compozitorul ceh Josef Suk (m. 1935)
– 1933: S-a născut Ilia al II-lea (numele la naştere: Irakli Guduşauri-Şiolaşvili), Catolicos-Patriarh a toată Georgia şi conducătorul spiritual al Bisericii Georgiei din 25 decembrie 1977 (apelativul oficial este: Sanctitatea Sa, Preafericitul Arhiepiscop de Mtskheta-Tbilisi şi Catolicos-Patriarh a toată Georgia)
– 1937: S-a născut mezzosoprana americană Grace Bumbry
– 1942: S-a născut chitaristul de jazz şi compozitorul englez John McLaughlin
– 1955: S-a născut Mark David Hollis, muzician și compozitor britanic; solistul trupei britanice „Talk Talk”, celebră în anii ’80 ai secolului trecut (m. 2019)
– 1956: A murit compozitorul rus Alexandr Grecianinov (n. 1864) – 65 de ani
– 1960: A murit Albert Camus, scriitor, jurnalist și dramaturg francez – algerian; cunoscut, în primul rând, pentru lucrările sale din „ciclul absurdului”, romanele: „Străinul” (1942) și „Ciuma” (1947); Premiul Nobel pentru literatură pe 1957 (n. 1913, în Algeria)
– 1965: A murit T.[homas] S.[tearns] Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi editor englez de origine americană; începând cu anii ‘20 ai secolului XX a exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană; a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru literatură pe 1948 (n. 1888)
– 1996: A murit Arvid Fredborg, istoric, ziarist şi scriitor suedez; s-a numărat printre primii care au atras atenţia asupra amplorii exterminării evreilor de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1915) – 25 de ani
– 1999: A murit pictorul spaniol José Vela Zanetti, creatorul uneia dintre picturile murale închinate drepturilor omului expuse la sediul Naţiunilor Unite din New York (1953); autoexilat, în 1939, în Republica Dominicană, la sfârşitul războiului civil din Spania (n. 1913)
– 2011: A murit cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (n. 1947) – 10 ani
– 2012: A murit fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (n. 1912)
– 2013: A murit actorul german Thomas Holtzmann (n. 1927)
– 2016: A murit comedianul francez de origine marocană Michel Galabru (n. 1922) – 5 ani
– 2017: A murit dirijorul francez Georges Prêtre (n. 1924)
– 2018: A murit Aharon Appelfeld, scriitor israelian de origine română; supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (n. 1932, în Bucovina)
– 2018: A murit flautistul, solistul şi compozitorul britanic Ray Thomas, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei „The Moody Blues” (n. 1941)