Una dintre cele mai importante realizări tehnice ale secolului XX a fost aviația, când visul omului de a se ridicea de la sol prin mijloace mecanice a devenit realitate. În numai 40 de ani, aviația a cunocut o dezvoltare spectaculoasă: de la primul zbor al fraților Wright în decembrie 1903 (doar 37 m), s-a ajuns la avioane care puteau zbura 9000 km la 10.000 m altitudine, cu viteza de 574 km/h (Boeing B 29), de la avioane cu elice la zborul cu reacție (Messerschmitt Me 262 – viteza de 870 km/h). Primii care au înțeles avantajele aduse de noua invenție au fost militarii. Folosit la început doar pentru transmiterea rapidă de mesaje, în doar câțiva ani, avionul a devenit o armă redutabilă.
Astfel, în timpul Primului Război Mondial au apărut avioane de recunoaștere, de vânătoare și de bombardament. Pentru prima dată, militarii puteau să cerceteze și să atace obictive îndepărtate din teritoriul inamic. De aceea, la început, aviația a fost percepută mai degrabă ca o armă, decât ca un mijloc de transport.
După avântul luat de aviație în timpul Primului Razboi Mondial și în țara noastră au apărut fabrici care asamblau avioane. A fost o epocă de pionerat, când motoarele erau aduse din străinătate și fuzelajul era făcut din lemn și pânză împregnată cu lac. A fost o perioadă când în mici ateliere, mai degrabă meșteșugărești, au fost asamblate doar două – trei avioane. Așa s-a întâmplat la Constanța, când, între 1924 – 1925, s-au construit patru hidroavioane dotate cu motoare capturate în timpul războiului și reparate la Arsenalul Aeronautic din Bucurști – Cotroceni. Sau cazul Astrei Arad, când între 1923 – 1925 au fost produse doar câteva aparate. În aproximativ aceeași perioadă, între 1923 – 1926, la Fabrica metalurgică „Frații Schiel” din Brașov, au fost construite primele două avione. Aceste fabrici au produs un număr mic de avioane și au funcționat puțini ani.
Cele mai cunoscute fabrici din România care au construit avioane în perioada interbelică au fost: SET (Societatea pentru Exploatări Tehnice), ICAR (Întreprinderea de Construcții Aeronautice Românești) – ambele din București și IAR (Industria Aeronautică Română) Brașov. La SET, între 1923 – 1946, au fost făcute reparații și modificări de avioane. La ICAR, între 1932 – 1951, s-au fabricat mai multe tipuri de avioane și planoare de concepție românească.
Dar, cea mai cunoscută și cea mai mare fabrică de avioane din România a fost IAR Brașov. Aici, între 1925 – 1945, au fost construite peste 1000 de avioane și 2000 de motoare – majoritatea de concepție românească. Încă de la început, IAR a avut organizarea propusă de inginerii români în colabore cu specialiști de la ASTRA, LORHAINE și BLERIOT. IAR – Brașov cuprindea Fabrica de Celule (fuzelaj) și Fabrica de Motoare de Avion. În primii ani de la înființare, la IAR Brașov s-au fabricat și elicele de avion, la început din lemn, apoi din metal. Din 1942, elicele avioanelor IAR Brașov au fost făcute la Câmpulung Muscel, într-o fostă fabică de hârtie complect refăcută și dotată cu cele mai noi utilaje. Dintre aparatele făcute de uzina brașoveană, cel mai cunoscut a fost avionul de vânătoare IAR -80. Acesta, prin viteză, manevrabilitate și putere de foc a fost unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare din Europa acelor ani. IAR 80 a fost un avion cu aripă joasă, de construcție integral metalică, cu o linie aerodinamică excepțional de reușită. Avionul era dotat cu un motor de 1040 CP și cu o elice tripală, care îi asigura o viteză maximă de 510 km/h, o rază de acțiune de 940 km și un plafon maxim de 10.500 m. Acest avion a fost comandat în 1942 și realizat în 1943.
Începând cu data de 6 ianuarie 2021 Agenția de presă RADOR vă propune la rubrica de istorie orală un serial – opt episoade – cu mărturii ale unor meseriași și ingineri care au contribuit la realizarea primelor avioane românești: Ion Ciulu (ucenic la Arsenalul Armatei; a ajutat la realizarea avionului Vlaicu I), Ion Marin Lisandru (meseriaș la Rezerva Generală a Aviației București, din iunie 1920), Radu Manicatide (inginer la IAR Brașov, din 1937), Eugen Manolescu (inginer la IAR Brașov, din 1938) și Teodor Gârneț (inginer la IAR Brașov, din 1939).
Autor: Octavian Silvestru
