Guvernul începe, în această săptămână, discuțiile pentru a pune la punct bugetul de stat pentru 2021. Premierul Florin Cîțu a anunțat că bugetul va fi construit pe un deficit de 7% din PIB şi că va fi prezentat în Parlament spre sfârșitul acestei luni. Andrei Șerban detaliază:
Reporter: Bugetul din acest an va permite prelungirea măsurilor active până la 30 iunie. Este vorba de indemnizația acordată salariaților pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă și susținerea angajatorului pentru decontarea unei părți a salariului brut acordat angajaților care sunt menținuți în muncă. Este prevăzută și o schemă de ajutor de stat pentru domeniul HoReCa și pentru agențiile de turism. Bugetul acestui ajutor de stat este de 500 de milioane de euro și provine din fonduri europene. Premierul Florin Cîţu mai preciza că bugetul va fi construit pe un deficit de 7 procente din PIB.
Florin Cîţu: Vom construi un buget cu care vom veni în Parlamentul României, cu un deficit bugetar în jur de 7% din PIB, ceea ce arată, pe de o parte, angajamentul nostru ferm pentru consolidare fiscală, în același timp este un deficit bugetar care, în contextul economic actual, nu pune o frână economiei. Politica fiscală rămâne stimulativă în 2021. Continuă şi în 2021 voucherele de vacanță în valoare de 1.450 de lei.
Reporter: Tot săptămâna aceasta, în prima sa ședință din acest an, Guvernul ar putea să analizeze și actul normativ care mărește salariul minim brut pe economie. Intenția este aceea de a mări cu 70 de lei brut acest salariu de la 2.230 la 2.300 de lei, în timp ce toate salariile din sectorul bugetar se vor îngheţa la nivelul lunii decembrie 2020./avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 ianuarie