Realizator: Credincioșii din București primesc mâine sticle cu Aghiasma Mare la Catedrala Patriarhală  și tot mâine, în ziua Botezului Domnului Iisus Hristos, vor fi stropiți cu această apă sfințită. Patriarhia Română dă asigurări că toate evenimentele vor avea loc cu respectarea măsurilor sanitare.
Şi la catedrala mitropolitană din Iași, slujba de Bobotează se va oficia în cinci locuri diferite, iar numărul credincioșilor va fi limitat. De asemenea, slujba de sfințire a apei va avea loc mâine de la ora 11:00 pe Esplanada Catedralei Mitropolitane și va fi săvârșită de IPS Teofan. Aghiasma Mare va fi oferită credincioșilor, din cele opt butoaie de câte 500 l, de către 40 de voluntari.
La catedrala din Constanța, 120.000 de sticle cu Aghiasmă Mare sunt împărțite mâine, iar mâine dimineață va avea loc Sfânta Liturghie și procesiunea de Bobotează – de la catedrală până în portul Tomis, unde va fi oficiată slujba de sfințire mare a apei. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va arunca, după tradiție, în mare, trei cruci, pe care le vor scoate tinerii curajoși.
IPS Teodosie: Noi vom ține sărbătoare ca întotdeauna. N-avem motive să anulăm o sărbătoare sau s-o restricţionăm. Sărbătoarea vine din cer. De ce să fie restricţii? Doar să stea mai la distanţă. Nu vor mai sta unul lângă altul, dar loc pentru 10.000 avem. Chiar şi autorităţile îmi dau concursul. Ne-am sfătuit, nu suntem în nicio tensiune; dimpotrivă, suntem în comunicare, în comuniune.#HUN/cvanatoru/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 ianuarie)