Astăzi este sărbătoarea Botezului Domnului sau Boboteaza. Ceremoniile religioase se desfășoară în condiții speciale din cauza pandemiei. La Catedrala Mitropolitană din Iași vor fi săvârșite cinci Liturghii la ore diferite și cu acces restricționat astfel încât să fie evitată aglomerația. Slujba de sfințire a apei este programată de la ora 11:00, iar credincioșii nu vor avea voie să își ia singuro aghiasmă din butoaie. Are detalii corespondenta RRA Cristina Vartolomei:
Reporter: Opt butoaie de câte 500 litri au fost pregătite în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, pentru slujba de sfințire a apei, care este programată în aer liber, de la ora 11:00. Până atunci, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie în interiorul catedralei, dar și în subsolul ansamblului mitropolitan și în biserica veche. Au fost puse la dispoziție mai multe spații, iar programul liturgic a fost stabilit în intervale diferite începând de la ora 6:00, astfel încât credincioșii să poată asista la slujbă păstrând regulile de distanțare. Aghiasma Mare va fi distribuită tot în condiții speciale. Oamenii care vor sta la rând trebuie să poarte obligatoriu mască de protecție, iar apa sfințită va fi împărțită de 40 de voluntari. Pentru cei care nu vin cu recipiente de acasă, reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au pregătit câteva mii de PET-uri. Ca să evite încă un motiv de înghesuială, preoții au dat asigurări că în cazul în care cele opt butoaie de aghiazmă vor fi epuizate, vor săvârși încă o slujbă de sfințire a apei, să ajungă pentru toată lumea./amirea/sdm2
RRA – 6 ianuarie