“La Arsenal, Vlaicu a venit cu propriile planuri, schițe”
Începând din anul 1861, în București, pe un deal în apropiere de malul Dâmboviței, au fost deschise mici ateliere pentru fabricarea munițiilor și a materialelor de artilerie. Aceste ateliere vor forma mai târziu Arsenalul Armatei. În aceste ateliere, performante pentru epoca respectivă, Ministerul de Război a angajat cei mai buni meseriași. De aceea, Aurel Vlaicu și-a construit aici primul său avion, după un proiect propriu. La construcția avionului, Vlaicu a fost ajutat de cei mai buni muncitori pe care îi avea Arsenalul Armatei. Printre meseriașii care au ajutat la construirea avionului Vlaicu Nr. 1 a fost și Ion Ciulu, ucenic în anul III la Școala de Meserii:
“Această colaborare a început în toamna anului 1909, când Aurel Vlaicu s-a prezentat la Arsenalul Armatei pentru a – şi construi primul său avion cu motor. A venit atunci la Arsenal, trimis de la Ministerul de Război, a venit cu planuri, cu schiţe şi am început lucrarea. (…) A dat schiţe să lucreze partea lemnoasă la atelierul de lemnărie. După aceea a venit la mecanică şi a dat schiţe pentru diferite piese: tendoare… Eu am lucrat la tendoare prima dată. Erau de sârmă făcute. Nu erau tendoare cumpărate. Erau din sârma de oţel îndoite, lipite cu alamă şi le filetam. A trebuit să facă întâi scule pentru ele. Apoi, pentru astea trebuia Atelierul de focoase, care avea strunguri să facă piuliţele de alamă. Și aşa am lucrat încet, încet. (…) și aparatul a început să se închege. Ăsta a fost primul avion care s-a făcut în Țara Românească. Deşi, înaintea lui Aurel Vlaicu venise Henri Coandă în Arsenalul Armatei……(…), care pe urmă a plecat în Anglia…(…) Aproape de 1 ianuarie 1910, Vlaicu a plecat la Paris să-şi comande motorul. (…) Și, când a venit în ţară, am improvizat în Atelierul de vopsitorie… era un atelier mare şi am închis cu scândură şi cu sac şi acolo am început montajul. L-am montat. Cu cine lucram? Eu, Iancu Iordănescu, care era mai bătrân. Eu, care eram ucenic în anul III … în 1910 aveam 19 ani. Şi Iancu Iordănescu, moş Nicolau, şi-un ucenic, Negoiţă Radu. Pe el îl trimitea să ia mâncare, mai dădea o mână… mai făcea curăţenie pe-acolo. Şi-aşa că încet-încet a început să se înjghebeze avionul. Întâi şi-ntâi a venit rombul ăla din faţă, am început să montăm coloana vertebrală… pe urmă partea din spate… patina, şi-am început să-l închegăm. Pe la începutul lui mai era gata avionul, da’nu ne venise motorul. Motorul a venit foarte târziu din Franţa, din ce cauză nu ştiu. Şi am montat motorul la avion, am făcut întâi proba acolo în Arsenal, că s-adunase tot Arsenalul când am dat drumul la motor… la vâjâitul acela care se făcea… (…) Avionul Vlaicu I avea un motor Gnôme rotativ, cu 7 cilindri, de 50 de cai putere. Avea motor bun şi zbura repede. Farman-ul zbura mai încet, era o hardughie mare, ca o magazie. Bleriot-ul avea motor mic, avea motor de 30 – 35 de cai.(…) Într-o zi…a zburat de la Cotroceni spre Dealul Spirii. Ne-am pomenit cu nişte bubuituri… Bum!… Bum!… şi un fum galben – alburiu. Când l-am văzut am crezut că a luat foc. Pe urmă am văzut că a oprit motorul şi că a ieşit din fumul ăla … a virat şi a venit la Cotroceni înapoi. Îl vedeam cum venea încet – încet la aterizare. Ce se întâmplase? O piesă de la o supapă din capătul pistonului se rupsese. Supapa asta avea două piese mici de tot, foarte delicate. Și s-a rupt una din aia. Am demontat motorul… “Ioane, să-l ducem la Cotroceni.” “Păi, domnule inginer, azi e sâmbătă, nu e nimeni la Cotroceni.” “Bine, atunci, hai luni.” M-a dus luni la Cotroceni, am demontat motorul şi am găsit piesa aia ruptă. El atunci, zice: “Mă duc la Chitila, să văd nu cumva au ăia să-mi împrumute vreo piesă.” El nu şi-a luat piese de rezervă, că n-avea nici bani. Pe vremea aia nu prea erau aşa galantoni să dea bani afară din ţară … Și, n-a găsit. Dar eu în timpul ăsta m-am dus la maistrul atelierului. “Dom’le maistru, piesa asta o fac eu.” “O faci tu, măi Ioane?” “Da, domnule maistru.” … Domnul Dobrică Stoiculescu… un bătrân foarte bun… “Domnule maistru, o fac eu.” “Bine, mă.” “Vă duceţi dumneavoastră la Atelierul de fierărie, luaţi o bucată de oţel de şrapnel… că nu orice fel de oţel mergea… şi o reducem la 30 mm diametru.” “Bine.” (…) A venit cu ea [bucata de metal] în atelier, a băgat-o la strungarul Iliescu, a redus-o la 30 mm (…) cu o gaură la mijloc de 3 mm şi alta mai mare de vreo 7 mm … care erau nişte bucşe … Și încet a făcut-o. A făcut un şablon după piesa ailaltă care rămăsese bună (…) şi pe urmă m-am dus la Atelierul de freze… în Atelierul mecanic. “Dom’le, îmi tai piesa asta aşa… aşa”… Am stat acolo cu el până a tăiat-o cum a trebuit. (…) Mi-a făcut-o la strung, pe urmă ce a rămas de la freză am luat eu cu ciocanul… cioc… cioc… şi am făcut două piese gata. După ce le-am făcut, hai să le călesc. Am luat o găleată de ulei, m-am dus la forjă, am luat o ţeavă de vreo doi ţoli, am turtit-o la un cap şi am bagat piesele astea cu o sârmă în teava asta, acolo la foc, la forjă. Și când s-au încălzit bine, s-au înroşit bine le-am băgat în ulei. Gata! Le-am controlat dacă nu s-a strâmbat ceva. Totul a ieşit în ordine.
A doua zi [Vlaicu] a venit şi el, după masa pe la două… trei… că atunci se lucra douăsprezece ore. Când a venit, maistrul era în mijlocul atelierului. A venit amărât. A vorbit cu maistrul şi maistrul i-a spus: “Ți-a făcut Ciulu piesele.” Când a auzit [Vlaicu] a venit la mine, m-a luat în braţe, şi m-a strâns şi m-a sărutat. “Frate Ioane, îţi mulţumesc!” Și de atunci am rămas fraţi … Frate îmi zicea şi el, şi frate-su, şi toţi. I-am iubit pe toţi că au fost oameni cumsecade. Am montat piesele alea pe Avionul Nr.1 (….) Nr.1 a fost mai simplu, cu elice de aluminiu. Elicele de aluminiu erau nişte lopeţi. Era cu nişte lopeţi de aluminiu, de 80 cm lopata … aşa lată… cu nişte bucşe. Pe nr. 2 l-a făcut cu elice de lemn. Elicele de lemn erau confecţionate de [Giani] Magniani … italianul ăsta care avea un atelier de tâmplărie… Alea au fost primele elice pe care le-a făcut el .E mai bun lemnul, e mai uşor. Alea [de aluminiu] erau grele. Deşi şi astea pe care le-a făcut [Magniani] erau tot grele pentru că erau (…) făcute de el special din lemn de pin cu lemn de ulm. Plăci suprapuse şi tăiate bine şi pe urmă erau legate, fasonate, legate în pânză. După aceea erau şlefuite, chituite, vopsite, şlefuite şi vopsite din nou… lustruite. Și [elicele] ăstea erau cam grele. Pe urmă [Vlaicu] a zburat cu elicele aste [din lemn]. [Vlaicu I] era cu elice de aluminiu şi [Vlaicu II] era cu elice de lemn. Pe urmă partea de jos a avionului era închisă cu pânză la nr.2. Și făcuse o capotă ca la maşină în faţă… pe când la nr.1 era numai un cerc … deasupra motorului să nu arunce ulei… şi în spate avea o tablă cu o sită să nu arunce ulei prea mult peste el. Aşa că la al doilea a făcut şi capota aia de apărare şi venea până la scaunul lui. Și el intra în scaunul ăla acolo şi de acolo pilota. Un fel de cabină de pilotaj… (….) La primul [avion] am lucrat [la Arsenal] de toamna până în mai. Toamna 1909 … noiembrie pâna în mai 1910”.
[Interviu realizat de Vasile Bogdan, 1982]
