Maia Sandu va efectua o vizită în Ucraina

Noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni cu liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, pe 12 ianuarie, în timpul unei vizite la Kiev. Printre principalele teme care vor fi discutate la întâlnirea celor doi președinților se numără securitatea regiunii și integrarea europeană a Ucrainei şi a Republicii Moldova – potrivit unui interviu acordat de Maia Sandu redacţiei ucrainene a postului Deutsche Welle. Liderul de la Chişinău a menționat că dorește să restabilească relațiile cu Ucraina, în condiţiile în care ultima întâlnire la nivel de președinți a avut loc acum patru ani. „Este important pentru noi să restabilim relațiile. Avem multe întrebări la care trebuie să găsim răspunsuri. Acestea sunt probleme de securitate în regiune și chestiuni referitoare la drumul nostru către Uniunea Europeană, reformele pe care trebuie să le implementăm pentru a ne apropia țările de UE. De asemenea, avem problema delimitării frontierei și cea referitoare la centrala hidroelectrică” – a explicat Sandu. Aceasta va merge la Kiev pe 12 ianuarie şi va avea întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski, cu premierul Denis Şmihal și cu șeful Parlamentului ucrainean, Dmitro Razumkov./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 6 ianuarie)