Organizaţia World Vision România avertizează asupra pericolelor din online, la care sunt expuşi elevii în perioada pandemiei. Potrivit unui studiu, încrederea acestora în părinţi a scăzut anul trecut, se simt singuri şi unul din cinci copii afirmă că nu este susţinut de familie. Pe fondul acestui sentiment de singurătate resimţit de copii, ei sunt mult mai vulnerabili la pericolele şi la modele negative din mediul online. Copiii din mediul rural ori din alte categorii vulnerabile, fără posibilităţi materiale, devin astfel victimele perfecte ale manipulatorilor media, iar – în aceste condiţii – succesul unor personaje care insuflă şi instigă la ură împotriva profesorilor şi care au priză la copii nu este deloc surprinzător. World Vision România consideră că, în plus faţă de reforma sistemului public de educaţie, este nevoie de soluţii de educaţie non-formală pentru a combate astfel de fenomene şi de un internet sigur pentru copii, încă din învăţământul preşcolar.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuari)/denisse