Cum să creați un perete-galerie

 Amenajarea unei locuințe moderne implică o atenție sporită la o întreagă serie de detalii, care mai de care mai provocatoare. Pe lângă finisajele în diferite stiluri și mobilierul asortat, importante sunt și obiectele decorative, prudent alese, care să ofere căminului dvs. aspectul ideal. Cam din aceeași perspectivă trebuie privită și decorarea unui perete simplu, care parcă tânjește după un pic de personalitate. Deși pentru mulți dintre noi pereții nu reprezintă nimic altceva decât un element din construcția casei, aceștia pot fi transformați într-unele dintre cele mai de efect elemente decorative ale locuinței dvs. Așadar, nu vă lăsați intimidați de un perete mare fără ferestre, întrucât acesta poate deveni fundalul perfect pentru ideile dvs. creative de decor. Dacă vă confruntați cu existența unui perete gol-goluț în living, dormitor sau oricare altă încăpere, și nu știți ce metodă să adoptați pentru a-l pune în valoare și a-l face să pară un pic mai prietenos, există câteva idei numai bune de pus în practică, deloc costisitoare și fără prea mari bătăi de cap. Unele dintre ele s-ar putea să nu vă coste nimic și să le puteți pune în practică cu ajutorul unor obiecte pe care deja le aveți prin casă. Ceea ce trebuie să rețineți este că ornamentarea unui perete „golaș” poate fi o adevărată provocare, însă nicidecum o misiune imposibilă.

Reguli generale pentru decorarea pereților

Ca în orice situație, recomandările experților în domeniu nu pot și nici nu ar trebui ignorate. Chiar dacă dispunem de o imaginație ieșită din comun, regulile de amenajare a unui spațiu (fie el și un simplu perete), sunt cele care ne vor furniza toate informațiile cu privire la culori, forme, distanțe ideale, etc. Așadar, fără a respecta sfaturile simple și logice ale specialiștilor în design și decorare, nu se poate obține rezultatul dorit. Câteva dintre acestea ar fi:

* Potrivirea decorului la stilul camerei este un principiu important pentru decorarea pereților într-un apartament sau o casă. Ar fi cel puțin bizar ca un living în stil scandinav, în spiritul unui „basm de iarnă” să fie decorat cu picturi murale cu palmieri și vedere la ocean.

* Decorul de perete nu trebuie să umple toate planurile verticale. Este recomandabil ca dintr-un colaj, o expunere de artă, niște picturi modulare sau diferite decorațiuni să fie realizat un perete de accent. Acesta va fi și mai frumos dacă luați în considerare elementele cele mai interesante. Compoziția decorativă însăși joacă rolul de accent, chiar dacă ocupă doar o mică parte a peretelui.

* Este mult mai bine atunci când decorarea pereților este uniformă. Aceasta este o metodă preferată de proiectare. Fulgi de zăpadă, păsări, frunze, fluturi, poze de familie sau alte elemente trebuie să fie unite între ele de o anumită temă. Păstrând permanent în minte principiul anotimpului, frunzele de toamnă nu se vor amesteca niciodată cu florile de primăvară. Punerea în scenă a unor elemente, ca de exemplu, fluturi așezați pe flori, sau păsări vânate de o pisică, vor da mai multă viață și dinamism oricărui interior urban. Așadar, părțile componente ale scenei trebuie să formeze un tot unitar, o acțiune comună.

* Pictura, combinată printr-o tehnică comună. Pentru dormitor, este potrivită o mini-galerie în stilul nude. În sufragerie, este mai bine să decorați peretele cu o serie de tablouri modulare, formate din 3-5 imagini individuale, unde peisajul general este împărțit în mai multe elemente. Dacă aveți cu adevărat talent la desen, puteți picta chiar dvs. un perete după cum vă dictează propriul gust. Picturile și tablourile schimbă radical interiorul unei camere.

* Designul interior nu este atât de atractiv atunci când este impersonal. Lăsați decorațiunile de perete din fiecare cameră să devină o expresie originală, expunând piese care reflectă propria viziune despre lume, hobby-uri sau interese. Este, dacă vreți, un fel mai aparte de a ne face singuri reclamă. Așa cum, de exemplu, într-un cafenea vom găsi pereți întregi cu panouri cu firme producătoare de cafea, tot așa și în cazul propriei locuințe avem posibilitatea de a expune ceea ce ne reprezintă cu adevărat. Și iată cum, dormitorul unui iubitor de orhidee, poate fi înțesat de imagini de fundal 3D sau frumos stilizate, pe peretele de deasupra patului.

Cum să decorați un perete gol în funcție de cameră

Fiecare cameră este unică în felul său, iar decorațiunile pentru perete vor fi alese în funcție de designul abordat în camera respectivă sau chiar în întreaga locuință.

Holul

Având în vedere că, de obicei, holul este un spațiu de mici dimensiuni, a cărui amenajare trebuie să îmbine funcționalitatea cu estetica într-un echilibru perfect, ar fi bine ca decorarea pereților să se facă după aceeași rețetă. Cu alte cuvinte, mizați pe decorațiunile cu rol practic, ca în sugestiile de mai jos:

  • Dulăpiorul pentru chei poate fi o decorațiune în sine dacă optați pentru unul tip cutie, cu un design în ton cu amenajarea, care ascunde obiectele din interior. La fel și cuierul, dacă alegeți unul a cărui parte superioară are un design elaborat și frumos colorat.
  • Fără oglindă în hol nu se poate, așa că alegeți una impresionantă, rotundă, în formă de semicerc sau înaltă, cu o ramă decorativă deosebită.
  • O altă decorațiune potrivită pentru hol este ceasul de perete – este util pentru că vă amintește să vă grăbiți ca să nu întârziați la întâlniri, dar și estetic.

Bucătăria

Cu siguranță, în bucătărie sau în anexa în care serviți masa se află un perete gol, în special deasupra mesei, loc în care nu este indicat să montați dulapuri sau etajere, întrucât acestea ar putea încărca prea mult atmosfera. Pentru că peretele nu poate fi lăsat ca atare, fapt care ar duce la o bucătărie mai mult decât plictisitoare, pot fi avute în vedere câteva metode:

  • Pentru că bucătăria este locul în care se gătește și în care, de obicei, se servește masa, în cele mai multe dintre cazuri, peretele poate fi decorat cu mici tablouri care să înfățișeze adevărate opere ale artei culinare.
  • Puteți opta pentu fotografii cu fructe și legume, în culori delicioase, sau puteți opta pentru fotografii ale unor feluri de mâncare deosebite pe care le-ați realizat chiar dvs.
  • De asemenea, puteți opta pentru tablouri abstracte cu diverse imagini ale unei bucătării, dacă doriți să urmați această latura elegantă.
  • Tot pe peretele din bucătărie puteți fixa o tăbliță asemănătoare cu cea pe care o întâlniți în restaurante și pe care în fiecare zi este notat meniul. Nu trebuie să folosiți acest suport pentru a scrie meniul zilnic, ci puteți scrie rețete pe care doriți să le încercați, puteți să schimbați mesaje cu membrii familiei sau orice altceva vă trece prin cap.
  • Dacă adoptați un stil rustic, peretele gol din bucătărie poate fi accesorizat cu farfurii și vase din lut tradiționale sau cu un șervet țărănesc.
  • Dacă backsplash-ul (porțiunea dintre dulapul superior și blatul de lucru sau chiuvetă) este prea alb, sau prea simplu, îi puteți da un aer vesel cu ajutorul stickerelor cu mandale colorate, din policlorură de vinil, rezistente la abur.

Baia

Baia este o încăpere destul de dificilă din punctul de vedere al designului și trebuie să aveți o grijă în plus atunci când alegeți decorațiunile pentru peretele din baie. Chiar dacă spațiul este foarte mic s-ar putea să fie nevoie să mai folosiți câteva decorațiuni pentru perete, pe lângă clasica oglindă.

  • Oglinda este accesoriul care nu trebuie să lipsească din nicio baie, însă alegerea sa reprezintă un pas important, această făcându-se în funcție de designul abordat.
  • De cele mai multe ori, pereții care rămân goi într-o baie sunt cel de deasupra vasului de toaletă și cel de lângă cadă. Ambele locuri sunt foarte importante. În timp ce locul rămas liber deasupra vasului de toaletă poate fi animat cu ajutorul tapetului sau cu ajutorul unor stickere pentru perete, peretele de lângă cadă necesită o mai mare atenție. Gândiți-vă doar că modul în care acesta este decorat vă va influența în momentele în care veți dori să vă relaxați într-o baie cu spumă. Și aici puteți amplasa o oglindă care să reflecte lumina într-un mod inedit, dar, în același timp, puteți opta pentru un tablou, pentru un desen mural interesant sau chiar pentru plăci ceramice de diferite culori (genul tablei de șah). Dacă veți alege un tablou mare, imaginea va putea fi schimbată de la un sezon la altul, după preferințe.

Camera de zi

Problema peretului gol apare frecvent în camera de zi deasupra canapelei. Canapeaua este amplasată în centrul destinat socializării dar și relaxării, iar decorarea acestui perete nu ar trebui să provoace prea multe tensiuni.

  • Pe acest perete puteți amplasa o mică bibliotecă suspendată care să vă susțină cărțile și revistele preferate, sau poate colecțiile pe care le aveți și, de ce nu, unele accesorii și decorațiuni.
  • Tablourile, fie că este vorba de un tablou cât tot peretele, fie că este vorba de mai multe tablouri de dimensiuni mai mici, reprezintă o altă idee interesantă pentru a umple acest spațiu gol. Și de această dată imaginile pot fi schimbate de la un sezon la altul, astfel încât să puteți schimba decorul întregii locuințe în doar câțiva pași. Tablourile pot fi înlocuite cu fotografii.
  • În locul tablourilor clasice, ce ați spune de unele tridimensionale, cu plante ce par să crească din perete? Cu siguranță, astfel de decorațiuni cu aspect natural vor satisface și cele mai pretențioase gusturi.
  • O opțiune ideală pentru decorurile eclectice, dar și pentru cele tradiționale sau retro, ar fi să realizați un grupaj decorativ. Puteți alătura pe același perete tablouri, fotografii, decorațiuni metalice ori textile, oglinzi și ceasuri, într-un colaj inedit, plin de personalitate. Pentru a obține, totuși, efectul dorit, trebuie să vă asigurați că grupajul are un aspect unitar: fie elementele au dimensiuni similare, fie au același tip de ramă. Nu le așezați la întâmplare, ci de-a lungul unor axe imaginare, ca să creați simetrie și, implicit, armonie.

Dormitorul

Dormitorul este încăperea în care ne odihnim, deci putem fi tentați să trecem peste decorarea pereților, tocmai pentru că „priveliștea” nu o să fie prea mult admirată. Poate că seara, într-adevăr, vom fi prea obosiți ca să ne mai pese de decor, dar dimineața… Ei bine, dimineața vom avea nevoie de o infuzie de optimism și de un strop în plus de energie. Pereții goi nu exprimă niciun pic de bucurie, astfel că, indiferent de situație su de încăpere, ar trebui decorați fără nicio ezitare.

  • Peretele de deasupra patului are nevoie de puțin mai multă atenție. Înveseliți-l cu niște obiecte care inspiră confort și familiaritate: o decorațiune cu textură plăcută la atingere, din material textil (lână, blană) sau din lemn.
  • Dacă ați amenajat dormitorul în stil rustic sau scandinav, adăugați neapărat o scară decorativă din lemn de bambus, mindi sau stejar.
  • Stickerele decorative, tablourile și grupajele de fotografii înrămate dau dormitorului un aspect încântător și ne binedispun. Aveți grijă doar să nu aglomerați atmosfera.

Ce este și cum poate fi realizat un perete-galerie

Un perete-galerie reprezintă o modalitate excelentă de a etala un număr mare de lucrări de artă sau fotografii, pentru a crea o declarație șocant de spectaculoasă în casa dvs., un fel de muzeu la domiciliu. Marele avantaj al pereților-galerie este acela că pot fi personalizați după gustul și preferințele fiecăruia și că au capacitatea de a crea un impact vizual major, indiferent de camera în care sunt utilizați. Puteți construi un perete-galerie din absolut orice vă trece prin minte – postere vechi, cărți poștale, imagini, hărți (de mici dimensiuni), fotografii, desene din copilărie, opere de artă și multe, multe altele. În funcție de ceea ce doriți, puteți crea un perete în stil eclectic, sau un perete simplu și subtil, care să se potrivească decorului de ansamblu al casei. Dar, de multe ori, cele mai bune intenții pot lua o direcție greșită.

Cu toate că pereții-galerie pot fi personalizați și creați după propriul dvs. stil, trebuie să fie realizați ireproșabil pentru a-și îndeplini scopul, și anume acela de a fi uimitori. Atunci când nu sunt concepuți corect, camera dvs. poate părea incomodă, stânjenitoare și inutil aglomerată. Așadar, pentru aceia dintre dvs. care nu au trecut de faza posterelor cu idoli, dar și pentru cei care adoră să-și expună operele de valoare, o colecție artistică, proiectată cât mai meticulos, pereții-galerie pot fi soluția ideală. Pentru a crea un aranjament impresionant, vă recomandăm să mergeți pe o temă unificată, sau să vă străduiți să fiți rebeli până la capăt. Unitatea se referă la elemente similare, cum ar fi fotografii de familie sau oglinzi, în timp ce stilul eclectic, sau „rebel” cum l-am numit noi, se referă la o combinație de mai multe obiecte în același spaţiu, cum ar fi picturi și ceasuri. Dacă vor fi încadrate, goale, abstracte sau impresioniste, rămâne la latitudinea dvs. La urma urmei, este un perete-galerie! Creativitatea cere curaj, așa că păstrați-vă imaginația la cote maxime! Este la fel ca în cazul spuselor pictorului Pablo Picasso: „Există pictori care redau soarele printr-un punct galben, dar există și alții care, grație artei și inteligenței lor, transformă un punct galben într-un soare.”

Cel mai important lucru pe care trebuie să vi-l amintiți în plin proces de creare a unui perete-galerie este faptul că nu există niciun răspuns corect sau greșit atunci când vine vorba de artă, așa că rămâneți fideli realității și oferiți privitorilor o cură de distracție. Crearea unui perete-galerie poate fi intimidantă, dar nu îl planificați prea mult, ci pur și simplu, treceți la fapte. Bucurați-vă de procesul creativ și amuzați-vă creând o colecție unică de obiecte, care vă va bucura mult timp de-acum înainte. Sunt un milion de moduri diferite de a realiza un perete-galerie, dar, în cele din urmă, nu uitați că cea mai bună parte în realizarea propriei colecții de perete este să vă expuneți experiențele și cunoștințele personale, sau istoria și cultura comunității, într-o succesiune de piese de artă creative.

Ce este indicat să faceți

Selectați ramele în funcție de gustul personal – Acest lucru depinde în totalitate de stilul pe care îl doriți, dar ar trebui să fie utilizate maximum cinci rame. Pentru o colecție de perete minimalistă se va folosi doar un singur fel de rame în aceeași culoare. În cazul în care toate imaginile sunt de aceeași dimensiune, abordarea „o singură ramă” este, probabil, cea mai bună opțiune pentru a crea un perete frumos și curat. În mod alternativ, este distractiv să vă jucați cu stiluri și texturi diferite, atunci când vine vorba de rame, dar sub nicio formă nu exagerați. Limitați, pe cât posibil, varietatea de stiluri a ramelor pe care le utilizați. Abțineți-vă să apelați la două sau mai multe stiluri, culori sau materiale atunci când selectați cadrele. În caz contrar, orice privitor se va concentra pe rame în loc să fie interesat de conținut, iar peretele-galerie va sfârși prin a arăta deranjant de aglomerat.

Planificați ce și unde doriți să agățați pe perete – Planificarea în avans, adică înainte de a începe să găuriți pereții, vă va ajuta să obțineți rezultatele dorite și vă va împiedica să faceți orice fel de greșeli. De asemenea, vă va permite să vedeți ce imagini arată mai bine împreună și să organizați lucrările expuse, astfel încât să se potrivească exact una lângă cealaltă. Înainte de a plasa colecția de piese pe perete, vă sugerăm să vă jucați aranjând lucrările în fel și chip, până când identificați cel mai bun aspect pentru peretele-galerie. Recomandarea ar fi să încercați să așezați piesele pe podea, pentru a încerca câteva „scenarii” și pentru a vă ajuta să vizualizați cât mai exact aspectul final, și apoi să faceți câteva fotografii diferitelor variante pe care le îndrăgiți cel mai mult. Sfătuiți-vă cu cei dragi, pentru a o găsi pe cea mai bună.

Fiți consecvenți în privința subiectului – Ar fi indicat să păstrați fotografiile lângă fotografii și operele de artă lângă opere de artă. În acest fel, puteți aprecia mai bine piesele individuale. Stabilirea unei teme pentru peretele dvs. este una dintre cele mai importante faze. Este esențial a avea o paletă de culori complementare sau un subiect comun! Pentru crearea unei coeziuni, imaginile trebuie mai degrabă să curgă una din alta decât să se potrivească.

Fiți răbdători – Aranjamentul plin de impact la care vă așteptați va veni de îndată ce toate piesele vor fi selectate, etapă pentru care trebuie să aveți o răbdare de fier. Pentru a a avea o surpriză de final plăcută trebuie mai întâi să observați modul în care elementele se întrepătrund și poziționarea optimă a acestora.

Ce nu este indicat să faceți

Nu vă zgârciți – Nu vă apucați de acest proiect dacă nu aveți cu ce să umpleți un perete întreg. Nu atârnați doar trei sau patru piese, pentru că va arăta ca un proiect neterminat. O multitudine de piese mici vor părea prea înghesuite. Așa că, cel mai indicat ar fi să optați pentru o piesă de dimensiuni mai mari, pe care să o așezați în mijloc, și să lucrați apoi în jurul ei, cu piese mai mici, care pot avea orice mărime sau formă. Coordonarea culorilor regăsite în piesa principală cu piese în nuanțe similare, atent selectate, va funcționa la fel de bine. Dacă nu vă surâde ideea unei singure lucrări mai mari, puteți să utilizați două până la patru piese în centru, la aceeași înălțime, pentru a stabili un fel de ancoră sau punct focal și să continuați completarea pornind de la acestea. În mod ideal, veți avea o imagine de la care să începeți etalarea pieselor, dar aceasta nu trebuie să fie neapărat plasată în centru. Atunci când construiți peretele-galerie, încercați să agățați piesele de la stânga (sau dreapta) centrului, pentru un aranjament care este mai puțin formal. Cu cât ilustrațiile, picturile, desenele sau fotografiile sunt aranjate într-un stil mai eclectic, cu atât veți obține un aspect mai de „salon”.

Nu exagerați – Tratați peretele-galerie cu maxim interes și nu exagerați cu găurile. Cel puțin, nu într-atât încât să stricați peretele. Cine știe, poate veți dori la un moment dat să renunțați la această idee. Nu realizați un perete-galerie numai din oglinzi! Nimeni nu ar trebui să se uite la el însuși atât de mult. Această tendință este obositoare și demodată.

Nu amestecați prea multe surse diferite – Nu este indicat să amestecați arta plastică cu fotografiile de familie sau cu desene în creion. Nu veți dori să vedeți zi de zi cum cea mai frumoasă fotografie de la nuntă se pierde printre peisajele pictate în ulei.

Nu luați decizii în timp ce începeți să agățați efectiv lucrările pe perete – Proiectarea peretelui-galerie chiar în timp ce îl amenajați nu este nicidecum o opțiune foarte inteligentă. Este posibil să bateți greșit o gaură sau să alăturați două elemente care se „urăsc”. Mulți oameni cred că aspectul este cel mai ușor de realizat, dar, de fapt, acesta este cel care poate lua cel mai ușor direcția greșită sau chiar iremediabilă. Prea multe imagini pe perete și spațiile prea mari între imagini fac din colecția de perete un ansamblu de obiecte nefinalizat.

Nu exagerați cu stilul și culoarea – Prea multă culoare și varietate în design pot conduce atenția privitorilor departe de imaginea sau opera de artă expusă. Un perete pe care se „întâmplă” prea multe, poate crea o atmosferă agitată făcând întreaga cameră mult mai puțin plăcută estetic. Utilizarea unui număr de prea multe rame, care nu au nicio legătură una cu cealaltă sau cu stilul adoptat, poate distrage atenția și distruge toată munca. Nu uitați că principalul centru de interes ar trebui să fie imaginile în sine, iar ramele ar trebui să le complimenteze, nu să atragă atenția de la ele.

Nu amestecați imagini aflate la polul opus – Poate arăta cel puțin ciudat atunci când niște picturi celebre sunt plasate lângă fotografii ale unor patrupede mult iubite. Limitați-vă opțiunile la doar câțiva termeni și decideți-vă cu privire la ce tip de colecție de perete doriți să creați.

Nu utilizați doar un nivel – Acordați o atenție deosebită inclusiv liniilor tavanului. Când demarați proiectul, măsurați începând din tavan. Faceți un pas înapoi și asigurați-vă că totul este în regulă. Nu vă limitați, așadar, la un singur nivel. Decât să măsurați spațiul dintre fiecare imagine în parte, tăiați niște benzi la dimensiunea corectă și utilizați-le ca distanțiere. Nu va fi nevoie de niciun calcul, ci pur și simplu marcați spațiul dintre fotografii.

Ce puteți agăța

Oglinzi – Oglinzile sunt suprafețe reflectorizante superbe, cu luminițe care dansează în plină zi și cu zâne minuscule care zburdă ici și colo, în amurg. Pentru un aspect mai structurat, piesele pătrate vor arăta cel mai bine, însă pentru un aranjament mai dezordonat dar foarte șic, formele sferice sunt perfecte. NU uitați – nu trebuie să agățați doar oglinzi!

Obiecte asimetrice – La fel ca și în celelalte aspecte ale vieții, există multă frumusețe în aspectul nedefinit și neuniform. O colecție aparent dezordonată de fotografii, cărți poștale, postere sau imagini pot fi prima piatră de temelie a ceva extraordinar. Sfat: Optați pentru rame solide și colorate pentru a da o anumită structură acestui tip de colecție. Păstrați conturul scheletic, dar distrați-vă cu restul.

Orice vi se pare luminos și frumos – În mod similar, dacă sunteți adepții tendinței de culori pastelate, puteți opta pentru cadre mai luminoase, sau chiar albe.

Piese de forme și mărimi diferite – Crearea unui zid-galerie este modul perfect de a face o declarație personală în intimitatea propriului cămin. Aceasta este o oportunitate de a face o declarație cu privire la cine sunteți cu adevărat și ce anume vă place. Amestecați picturi cu fotografii alb-negru și color și combinați piese mai înalte cu unele mai late. Aveți, de asemenea, permisiunea de a folosi o varietate de nuanțe pentru un „ecran” colorat, sau de a folosi lucrări într-o paletă de culori similare, care vor completa subtil spațiul în care vor fi agățate. Dacă instalați opere de artă deasupra pieselor de mobilier, cum ar fi o canapea, lăsați cel puțin 20 de cm între baza ramei și partea de sus a mobilei.

Fotografii – Pereții-galerie pot fi, de asemenea, creați ca o modalitate unică de a spune o poveste sau de a permite privitorilor să se documenteze asupra unui subiect interesant. În această situație, puteți include fotografii din călătorii recente și gravuri sau opere de artă pe care le-ați cumpărat în vacanță.

Colecție de pălării – Dacă iubiți pălăriile (sau orice care poate fi agățat) sau dacă faceți parte din categoria celor care adoră să colecționeze pălării din diverse locuri pe care le vizitează, deja aveți un avantaj. Fie pe un perete în hol sau chiar în dormitor, în apropierea zonei de make-up sau a dressingului. Bateți în peretele cu pricina niște cuișoare sau piuneze speciale și etalați-vă accesoriile. Cu siguranță, vă veți bucura mai mult de ele văzându-le zi de zi, decât dacă le-ați ține ascunse în dulap. În plus, veți elibera un raft pentru haine noi. Dublu câștig! Este adevărat că probabil va trebui să le ștergeți în mod regulat de praf, dar veți vedea că merită efortul.

Ceramica pe perete – Poate vi se va părea puțin ciudat sau de-a dreptul demodat să așezați pe perete farfurii. Desigur, nu pe cele din care mâncați zilnic. Alegeți acele piese unice, create de un artist sau poate chiar de dvs. dacă tocmai ați urmat un curs de ceramică sau v-ați găsit o nouă pasiune. Expuneți-le cu mândrie și creați o zonă de accent în bucătărie sau în zona de dining. Dacă piesele sunt intens colorate, lăsați-le să strălucească pe un fundal alb; alegeți o nuanță de impact pentru a zugrăvi peretele dacă piesele respective au în comun o nuanță cum ar fi albastrul sau galbenul.

Colecție de cutii din lemn – Alegeți câteva modele de cutii de lemn, nu prea mari și nici prea adânci, și găsiți soluții pentru a le integra ca rafturi-suport prin bucătărie, balcon sau orice alt loc în care doriți un spațiu suplimentar de depozitare. Le puteți folosi pentru plante, ierburi aromatice, suport pentru condimente sau creioane și pixuri, în zona biroului.

Colecții de ustensile – Iată o idee și mai trăsnită: tăvi, platouri, linguri sau tocătoare expuse pe perete! Fără doar și poate, o idee numai bună de explorat pentru o bucătărie vintage sau în stil industrial.

Instrumente muzicale – Dacă pasiunea dvs. este muzica, ar trebui să o arătați într-un mod cât se poate de evident pe peretele din living sau în spațiul în care exersați cel mai des. Casa este despre dvs. și pasiunile dvs., așadar nu le țineți ascunse. Decorați locuința cu ceea ce iubiți să faceți, pentru a vă simți cât mai bine în propriul cămin.

Grădina verticală – Doriți să aduceți mai multă natură în casă? Nimic mai simplu. Creați o grădină verticală, cu câteva plante de dimensiuni potrivite și bucurați-vă de propriul colț verde.

Litere în relief, eventual luminate – Putem „scrie” pe pereți dar nu cu spray sau vopsea, ci cu litere supradimensionate din lemn, carton sau polistiren, această idee decorativă fiind printre cele mai interesante trenduri ale ultimilor ani. Puteți face foarte ușor rost de câteva litere mari cu care să vă decorați pereții din orice magazin de amenajări interioare, din care puteți cumpăra fie literele separat (pentru a forma ce cuvânt doriți), fie cuvinte întregi de-a gata. Literele mari și semnele cu aspect învechit, de epocă, îmbracă peretele oricărei camere, dar asociate cu decalcomanii și dungi diagonale, literele aduc o notă de divertisment spațiului respectiv.

Tapet decorativ înrămat – Cea mai simplă metodă de decorare a unui perete este să atârnați un tablou mare sau mai multe și mai mici. În cazul în care nu aveți la dispoziție astfel de elemente, vi le puteți confecționa din resturi de tapet decorativ sau din țesături cu diferite modele. Pe lângă tapetul în sine, care, desigur, trebuie să fie cât mai colorat și mai vesel, veți mai avea nevoie de o ramă din lemn. Pentru achiziționarea uneia, ați putea să vă încercați norocul prin târgurile de vechituri sau prin magazinele de mobilă și decorațiuni. Odată ce faceți rost de una sau două rame de dimensiuni egale sau nu, nu mai trebuie decât să le „umpleți” cu câte o coală din tapetul pe care îl aveți și să le agățați pe peretele gol.

Harta ca element decorativ – Confecționarea unei decorațiuni dintr-o hartă presupune lipirea acesteia (sau a unui colaj din mai multe hărți) pe un suport rigid din carton pe care să-l agățați pe peretele pe care doriți să-l înfrumusețați. Această decorațiune simplă dar de un real efect își poate găsi locul în oricare dintre camerele casei, de la living și dormitor până la camera copiilor, hol sau chiar bucătărie.

Rețete pe perete – Desprindeți câteva din paginile cu rețete din vechea carte de bucate a bunicii și prindeți-le în rame negre, simple, de diferite mărimi. Nu înainte, însă, de a îmbogăți tabloul nou format și cu câteva siluete ale unor ustensile de bucătărie decupate din hârtie mai închisă la culoare.

Insectare nemuritoare – Nu o să vă punem să alergați după fluturi ca în școala generală, ci doar să printați color câțiva fluturi sau orice alte insecte vă sunt pe plac, care să arate cât mai aproape de realitate, să le decupați și să le înrămați ca și cum ați realiza un insectar. Și dacă tot suntem la capitolul „amintiri din copilărie”, nu putem să nu ne gândim și la perioada când presam între paginile unei cărți groase flori sau frunze. Repetați și acum această experiență, lipindu-le pe pânză și înrămându-le.

Banda adezivă Washi Tape – În cazul în care locuiți într-un cămin sau într-un apartament închiriat, poate fi împotriva regulilor să aplicați un decor permanent pe pereți.Cu banda Washi puteți utiliza o varietate de culori și modele pentru a obține un look absolut fabulos, iar când vă plictisiți de el, pur și simplu, îl puteți înlocui.

Arbore de bijuterii – Condițiile de viață dintr-un apartament închiriat vă pot curma pornirea, de altfel înțeleasă, de vopsire a pereților.Dar sunt metode și mai bune de înfrumusețare. Îmbrăcați pereții, fără a-i deteriora, cu bandă Washi, atașați banda pe perete într-o formă de copac și fixați mici piuneze la capetele fiecărei ramuri pentru un mod drăguț, economic și ingenios de a vă atârna colierele și cerceii preferați.

Elemente de tapiserie și/sau goblenuri – Unul dintre cele mai vechi și mai sofisticate ornamente de perete din toate timpurile, goblenul reprezintă o țesătură artistică, ce redă o imagine plastică. Se execută din fire colorate, țesute manual pe o pânză, fixată cu ajutorul gherghefului. Goblenurile au o popularitate de sute de ani, fiind folosite ca ornamente de perete din cele mai vechi timpuri și prezente în numeroase castele din Europa. Regii și nobilii atârnau aceste obiecte ornamentale pe pereți ca simbol al autorității lor. Goblenurile sunt considerate obiecte versatile în designul interior, pentru că pot fi mutate cu ușurință (se rulează sub formă de suluri) dintr-o cameră în alta. Pot fi și înrămate, sub formă de tablouri, adăugând culoare și personalitate unei camere. Se potrivesc mai ales într-un decor rustic, tradițional, mai puțin pretențios.

Autor: Alina Andrei, RADOR

http://www.hgtv.com/design/decorating/design-101/25-ways-to-dress-up-blank-walls-pictures

http://www.elledecor.com/design-decorate/how-to/g451/blank-wall-solution/?slide=9

http://www.mydomaine.com/gallery-wall-tips/slide7

http://www.hgtv.com/design/decorating/design-101/how-to-create-an-art-gallery-wall-pictures

https://luxglove.com/luxedit/2015/09/15/dos-and-donts-building-gallery-wall-home/

http://youputiton.com/dos-and-dont-of-a-gallery-wall/