Un omagiu adus lui Dante prin muzica viorii și arta picturii cu cerneală. O lucrare minuțioasă care a necesitat 5 ani de studiu și muncă.
În anul în care se celebrează 7 secole de la moartea lui Dante Aligheri, artistul Leonardo Frigo își prezintă proiectul dedicat Infernului lui Dante. Lucrarea, care a fost prezentată în avanpremieră la muzeul Royal Institution of Great Britain, la magazinele Harrods și la evenimentul Bond Street Awards din Londra, este alcătuită din 33 de viori pictate manual și un violoncel, fiecare vioară reprezentând un cântec.
„Scopul principal al muncii mele este să promovez și să împărtășesc cultura italiană în lume. Infernul lui Dante m-a inspirat de când eram copil, pot spune că m-a învățat să visez şi să-mi dezvolt imaginaţia „, explică artistul care trăiește în Londra și care în trecut a realizat o serie de viori dedicate oraşului Pompei, compozitorului Antonio Vivaldi și celor șapte păcate capitale.
„Toate viorile mele – explică Frigo într-un video postat pe Instagram, care a depășit deja 10 milioane de vizualizări (www.instagram.com/tv/BzTD12qgoMi/) – sunt inspirate de o anumită poveste sau de o biografie. De obicei, încep prin a citi, după care transfer totul pe viori. Îmi place să cred că viorile mele pot fi citite și ca o carte. Pentru fiecare instrument este nevoie de aproximativ 150 sau 200 de ore de muncă, iar eu sunt bucuros deoarece astfel reuşesc să combin cele două mari pasiuni ale mele: cea pentru artă și pentru muzică „.
La suprafața viorilor lui Frigo se pot vedea simboluri, scene și personaje cheie preluate din imaginea poemului ales de artist, după o cercetare minuţioasă. Instrumentul este apoi vopsit, completat cu corzi şi căluş, este acordat și este însoțit de un text descriptiv precis, atât în italiană, cât și în engleză, care evidențiază și analizează toate detaliile.www.ansa.it/cpaunel
Traducerea Cătălina Păunel