”În vederea consolidării poziției sale competitive, societatea Heineken Hungária Sörgyárak Zrt. va investi 540 de milioane de forinți în fabrica de bere din Sopron, județul Győr-Moson-Sopron, înființată în urmă cu 125 de ani”, a anunțat marți, la Sopron ministrul ungar de externe. În cadrul ceremoniei de înmânare a documentelor privind această investiție, Péter Szijjártó a subliniat că Guvernul ungar va susține cu 270 de milioane de forinți această investiție, iar compania olandeză și-a asumat că va proteja 456 de locuri de muncă și va achiziționa materiile prime într-un procent de 85% de la furnizorii din Ungaria. „Prin această investiție va crește producția de bere și societatea va putea produce și noi produse”, a adăugat ministrul de externe./rganciu/sdm2
(MTI – 12 ianuarie)