SUA – Nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră de pe teritoriul SUA a scăzut cu peste zece procente anul trecut

Nivelul emisiile de gaze cu efect de seră de pe teritoriul SUA a înregistat, anul trecut, cea mai mare scădere de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și până astăzi, în contextul închiderii economiei. Potrivit datelor preliminare, emisiile totale au scăzut cu peste zece procente. Activitatea economică în SUA a stagnat în contextul în care autoritățile au instituit măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Interdicțiile de părăsire a locuințelor, interzicerea călătoriilor neesențiale au dus la eliberarea autostrăzilor și a aeroporturilor. Ca rezultat, emisiile de gaze din sectorul de transporturi au scăzut cu aproape 15 procente, în raport cu nivelul din 2019. Deși cererea pentru electricitate a înregistrat un mic declin, nivelul emisiilor din acest sector s-a diminuat datorită scăderii producției de energie din surse fosile. Scăderea generală a nivelului de emisii a fost mult mai mare decât cea din perioada recesiunii din 2009, însă, în 2021, pe fondul așteptării revenirii economiei, nivelul emisiilor se așteaptă să crească./cstoica/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 ianuarie)