Una dintre navele spațiale rusești din seria Soiuz, care se preconizează să fie trimisă de Rusia către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în anul 2021, va fi numită în memoria cosmonautului rus Iuri Gagarin. Anunţul respectiv a fost făcut de autorităţile spaţiale ruse, citate de Agenţia de presă RIA NOVOSTI, cu referire la progarmul principalelor evenimente dedicate sărbătoririi celor 60 de ani de la primul zbor efectuat în spaţiu de către Iuri Gagarin. Despre acordarea numelui lui Iuri A. Gagarin navei spațiale de transport Soiuz MS, care va fi lansată în anul 2021 şi trimisă către ISS, se specifică în programul spaţial rus aprobat de vicepremierul rus Iuri Borisov.
Amintim că cargoul american Dragon SpaceX s-a decuplat de ISS pe 12 ianuarie./vdraguta/atataru
(www.russian.rt.com – 14 ianuarie)