Situația epidemiologică în Balcanii de Vest

În ultimele 24 de ore, în Croația s-au înregistrat 26 de decese și s-au confirmat 1.135 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, după efectuarea a 7.713 de teste – a anunțat Comandamentul de criză. În prezent, în Croația sunt 5.300 de cazuri active, dintre care 1.993 de pacienți sunt internați în spitale și 193 se află la Terapie Intensivă. „Până în prezent, în Croația au fost vaccinate 34.553 de persoane, ceea ce înseamnă că s-au folosit 65% din dozele de vaccin care au ajuns în țară” – a declarat directorul Institutului pentru sănătate publică, Krunoslav Capak, adăugând că, în această săptămână, comparativ cu săptămâna anterioară, s-a înregistrat o scădere cu 30% a numărului de noi cazuri de COVID-19, rata medie de infectare în ultimele 14 zile fiind de 334 de noi cazuri la 100.000 de locuitori. De la 25 februarie 2019, când s-a confirmat primul caz de COVID-19 în Croația, în total s-au raportat în total 222.117 de cazuri de infectare cu coronavirus și 4.472 de decese asociate COVID-19. De la 15 ianuarie la intrarea pe teritoriul Croației este obligatorie prezentarea unui test PCR negativ la coronavirus și o perioadă de izolare de 14 zile, care se poate reduce la șapte zile dacă se efectuează un nou test PCR și rezultatul este negativ.

În Muntenegru, în ultimele 24 de ore s-au raportat șapte decese și 502 noi cazuri de infectare cu coronavirus – a anunțat Institutul pentru sănătate publică, adăugând că cele mai multe cazuri (202) s-au confirmat la Podgorica. De la începutul epidemiei, în Muntenegru s-au raportat în total 53.840 de cazuri de COVID-19 și 737 de decese asociate COVID-19.

În ultimele 24 de ore, în Slovenia s-au confirmat 2.092 de noi cazuri de infectare cu coronavirus – a anunțat Guvernul Sloveniei. În acest moment, în Slovenia sunt 23.864 de cazuri active de COVID-19, dintre care 1.244 de pacienți sunt internați în spitale. De la începutul epidemiei în Slovenia s-au raportat în total 142.000 de cazuri de COVID-19 și 3.053 de decese asociate COVID-19.

În Bosnia și Herțegovina, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 26 de decese asociate COVID-19 și 468 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. De la începutul epidemiei, în BiH s-au raportat în total 117.000 de cazuri de COVID-19 și 4.399 de decese asociate COVID-19. În BiH rămân în vigoare toate măsurile pentru combaterea răspândirii pandemiei de coronavirus până la 1 februarie. Aceasta înseamnă că sunt interzise adunările publice cu mai mult de 50 de persoane și adunările private cu mai mult de 10 persoane. De asemenea, rămâne obligatorie purtarea măștii de protecție în spații deschise și închise și respectarea unei distanțe de doi metri între persoane.

În Macedonia de Nord, în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 2.543 de teste s-au confirmat 477 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și 10 decese asociate COVID-19 – a anunțat Ministerul macedonean al Sănătății, adăugând că în acest moment mai sunt 16.238 de cazuri active de COVID-19. De la începutul epidemiei, în Macedonia de Nord s-au raportat în total 87.590 de cazuri de COVID-19 și 2.657 de decese asociate COVID-19./rmihaj/lbadiu

www.rts.rs – 14 ianuarie