Ministrul sănătăţii din Ucraina, Maksim Stepanov, a anunţat, joi, că, în ultimele 24 de ore, au fost depistate 7.925 de cazuri de coronavirus, după prelucrarea a 54.265 de teste. De asemenea, 162 de pacienţi au murit în ultima zi din cauza COVID-19, în timp ce alţi 10.192 s-au vindecat. La raportarea de miercuri, au fost anunţate 6.409 cazuri noi de COVID-19 şi 195 de decese. De la debutul epidemiei, 1.138.764 de cetăţeni ucraineni au contractat virusul SARS-CoV-2, dintre care 20.376 au decedat, iar 837.063 s-au vindecat. Ucraina a efectuat până acum 5.874.851 de teste pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus. Pe 8 ianuarie, în Ucraina au intrat în vigoare noi restricţii aplicate la nivelul întregii ţări pentru a opri răspândirea coronavirusului, măsurile de carantină urmând să fie relaxate abia pe data de 24 ianuarie./sdan/atataru
(www.rbc.ua – 14 ianuarie)