De la 18 ianuarie, în Serbia elevii se întorc în școli

Ministrul sârb al educației, științei și dezvoltării tehnologice, Branko Ružić, a anunțat că de luni, 18 ianuarie, când începe cel de-al doilea semestru, elevii vor merge la școală după modelul stabilit în septembrie la începutul anului școlar, respectiv elevii din clasele I-VIII se vor întoarce în bănci, în timp ce elevii de liceu vor merge la școală o săptămână și o săptămână vor învăța online. Ružić a precizat că numărul elevilor infectați cu coronavirus a fost de 0,5% din totalul numărului elevilor, iar numărul angajaților din învățământ infectați cu coronavirus a fost sub 1%, deci nu se poate spune că sistemul de învățământ nu a fost pregătit să funcționeze în perioada pandemiei. „Lucrăm în conformitate cu recomandările specialiștilor și am amânat cu o săptămână începerea școlii” – a declarat Ružić, adăugând că este convins că examenul de la sfârșitul clasei a VIII-a se va organiza după modelul obișnuit, dar există consultări zilnice și se va vedea dacă vor fi necesare modificări./rmihaj/cvanatoru

(www.danas.rs – 15 ianuarie)