În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost confirmate 1.513 de noi cazuri de infectare cu coronavirus şi 111 persoane au decedat din cauza complicaţiilor bolii – a comunicat vineri portalul koronavirus.gov.hu. Portalul guvernamental menţionează că numărul total al cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut la 349.149, iar cel al deceselor la 11.177. Numărul persoanelor vindecate este de 225.021, iar cel al cazurilor active de infectare 112.951. În spitale sunt trataţi 4.600 de bolnavi de coronavirus, dintre care 337 sunt conectaţi la aparate de ventilaţie mecanică. În carantină la domiciliu se află 25.678 de persoane, iar numărul total al testelor pentru depistarea coronavirusului a crescut la 2.918.096. Apărarea împotriva epidemiei de coronavirus a ajuns într-o nouă etapă prin aceea că în Ungaria a sosit vaccinul, iar procesul de inoculare a lucrătorilor din sistemul sanitar continuă din data de 26 decembrie. Ungaria a încheiat contracte, până în prezent, pentru 19,7 milioane de doze de vaccin occidental, cu diferiţi producători, precum: Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Janssen, Curevac, în valoare de mai multe zeci de miliarde de forinţi. Dintre acestea, doar vaccinurile Pfizer şi Moderna au deocamdată aprobare din partea Agenției Europene pentru Medicamente. Până în prezent, în Ungaria a sosit ser necesar pentru vaccinarea a 129.860 de persoane, cantitate care a fost folosită aproape în totalitate. Guvernul ungar consideră că procesul de achiziţionare şi de transport a vaccinului de către UE este lent şi este de părere că, pentru protejarea sănătăţii şi a vieţii cetăţenilor maghiari, alături de vaccinul primit de la UE, este necesară şi achiziţionarea acestuia din alte surse sigure. Pentru aceasta, guvernul ungar este dispus să aloce mai mulţi bani şi această sarcină i-a încredinţat-o lui Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior. Ordonanţa de guvern cu privire la acest aspect a fost publicată joi – menţionează portalul koronavirus.gov.hu./lendrefy/ilapadat
(MTI – 15 ianuarie)