Autorităţile din Rusia au raportat în ultimele 24 de ore 24.092 de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19, în 84 de regiuni ale ţării, în scădere faţă de ziua precedentă, potrivit unui ultim bilanţ al Comandamentul operativ de combatere a pandemiei de coronavirus de sâmbătă, confirmat de Rospotrebnadzor, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Amintim că marţi, 12 ianuarie, autorităţile din Rusia au raportat alte 22.934 de cazuri noi de COVID-19. Miercuri, 13 ianuarie, autorităţile din Rusia au raportat alte 22.850 de noi cazuri de COVID-19, joi, 14 ianuarie, autorităţile din Rusia au raportat 24.763 de cazuri noi, iar vineri – 24.715.
„Numărul total al cazurilor depistate şi confirmate de COVID-19 în Rusia a ajuns astfel sâmbătă, 16 ianuarie, la
3.544.623”, anunţă Comandamentul operativ de combatere a pandemiei de coronavirus. 13,8% dintre pacienţii bolnavi de COVID-19, confirmaţi în ultimele 24 de ore, în Rusia, sunt asimptomatici, fără să manifeste forme clinice ale bolii.
Autorităţile din Rusia au raportat, în ultimele 24 de ore, 590 de decese cauzate de COVID-19, faţă de 555 de decese raportate în ziua precedentă vineri.
„Numărul total al deceselor înregistrate, de la debutul epidemiei de coronavirus şi până la data de 16 ianuarie, în Rusia a ajuns la 65.085 de decese”, potrivit datelor anunţate sâmbătă dimineaţă de Comandamentul operativ. Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, în oraşul Moscova, capitala rusă.
Numărul total al persoanelor vindecate în Rusia a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 27.311, ajungând astfel la peste 2.936.991 de pacienţi vindecaţi de COVID-19 şi externaţi. Joi, 27.956 de pacienţi bolnavi s-au vindecat de COVID-19 şi s-au externat, iar vineri – 27.636.
Peste 40% dintre persoanele vaccinate împotriva COVID-19 la Moscova în cadrul Programului de vaccinare sunt persoane care au vârsta de peste 60 de ani./vdraguta/sdm2
(www.russian.rt.com – 16 ianuarie)