Cu câteva ore înainte de finalul mandatului său, preşedintele Trump şi-a folosit puterile prezidenţiale pentru a amnistia 73 de persoane şi pentru a schimba sentinţele altor 70. Printre cei graţiaţi se numără fostul său strateg Steve Bannon, care era acuzat de fraudă şi spălare de bani în legătură cu proiectul zidului de la graniţa cu Mexicul. Steve Bannon este o figură foarte controversată. Deseori şi-a asumat creditul pentru succesul lui Donald Trump din 2016. Preşedintele Trump l-a concediat, apoi l-a criticat pe Twitter. Bannon a fost arestat în 2020, împreună cu alte trei persoane, pentru acuzaţii de fraudă, dar acum a fost graţiat. Graţierile sunt întotdeauna controversate. Probabil cea mai controversată a fost cea acordată de preşedintele Gerald Ford preşedintelui Richard Nixon, în 1974. Aceasta este ultima putere prezidenţială pe care o deţine Donald Trump şi care nu poate fi contestată şi a folosit-o în ultimele sale ore ca preşedinte./aionita/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 ianuarie)