Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, a anunţat că vânzarea vaccinurilor anti-COVID-19 pe piața liberă în Ucraina va începe până în vara acestui an, scrie, joi, ziarul Korrespondent. „Dacă vorbim despre apariția unui vaccin împotriva coronavirusului pe piața liberă, în cantități suficiente, cred că, până în vară, vor avea loc aprovizionări legale cu vaccinuri” – a menţionat ministrul. Pe de altă parte, oficialul a subliniat că statul ucrainean intenționează să vaccineze gratuit toți cetățenii. „Cetățenii care nu fac parte din grupele de risc și care nu lucrează în domenii esenţiale vor fi vaccinați la sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022. Dar cei care nu vor să aștepte a cincea etapă de vaccinare vor putea cumpăra vaccinul de la farmacie” – a explicat ministrul sănătăţii din Ucraina, ţară care încă nu a început campania de vaccinare împotriva COVID-19. Primele doze de vaccin ar urma să ajungă în Ucraina luna viitoare./sdan/ilapadat
(www.korrespondent.net – 21 ianuarie)