Autorităţile din Rusia au raportat, în ultimele 24 de ore, 21.513 de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19, în 84 de regiuni ale ţării, în scădere faţă de ziua precedentă, joi, potrivit unui ultim bilanţ de vineri al Comandamentul operativ de combatere a pandemiei de coronavirus, confirmat de Rospotrebnadzor, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Amintim că miercuri, 20 ianuarie, autorităţile din Rusia au raportat alte 21.152 de noi cazuri de COVID-19, iar joi – 21.887.
„Numărul total al cazurilor depistate şi confirmate de COVID-19 în Rusia, de la debutul pandemiei până vineri, a crescut, ajungând astfel la 3.677.352”, anunţă Comandamentul operativ de combatere a pandemiei de coronavirus. 10,9% dintre pacienţii bolnavi de COVID-19, confirmaţi în ultimele 24 de ore, în Rusia, sunt asimptomatici şi nu au manifestat forme clinice ale bolii.
Autorităţile din Rusia au raportat, în ultimele 24 de ore, 580 de decese cauzate de COVID-19, faţă de 612 de decese raportate în ziua precedentă, joi.
„Numărul total al deceselor înregistrate, de la debutul epidemiei de coronavirus şi până la data de 22 ianuarie, în Rusia a ajuns la 68.412 de decese”, potrivit datelor anunţate vineri de Comandamentul operativ. Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, în oraşul Moscova, capitala rusă.
Numărul total al persoanelor vindecate în Rusia a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 27.318, ajungând astfel la peste 3.081.536 de pacienţi vindecaţi de COVID-19 şi externaţi. Joi, 21.887 de pacienţi bolnavi s-au vindecat de COVID-19 şi s-au externat, iar 619 au pierdut lupta cu boala şi au decedat. 50% dintre persoanele vaccinate împotriva COVID-19 la Moscova, în cadrul Programului de vaccinare, sunt persoane care au vârsta de peste 60 de ani./vdraguta/sdm2
(www.russian.rt.com – 22 ianuarie)