O şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă este în desfăşurare la această oră, urmând să se decidă dacă vor fi relaxate unele dintre restricţiile impuse de pandemie. După raportarea de astăzi, capitala rămâne în scenariu galben, cu o incidenţă a infectărilor de 2,52 raportat la mia de locuitori, cumulată la 14 zile. Prefectul Traian Berbeceanu a declarat, astăzi, la Radio România Actualităţi, că o decizie în privinţa restricţiilor va fi luată în funcţie de indicele de infectare, dar a precizat că la nivelul autorităţilor există îngrijorare privind noile tulpini de coronavirus, mult mai contagioase. El a făcut apel la bucureşteni, să respecte în continuare distanţarea fizică şi să poarte masca de protecţie. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie)/eendrefy/sdm2