Peste 328.000 de persoane au fost vaccinate până acum împotriva coronavirusului, iar aproape 9.500 au făcut și rapelul, adică au primit și cea de-a doua doză necesară pentru atingerea nivelului maxim de imunizare.
Toate reacțiile adverse raportate până acum, aproape 1.000 la număr, au fost comune și minore, niciuna gravă. Autoritățile spun că în acest moment solicitările de programare sunt mai numeroase decât dozele de vaccin disponibile, dar în perioada următoare sunt așteptate noi transporturi și toți cei care doresc se vor putea imuniza.
Între timp, sistemul de programare pentru vaccinare va fi adaptat, în fiecare zi trei sferturi din locurile disponibile ar urma să le fie alocate vârstnicilor și celor cu probleme de sănătate și doar un sfert angajaților din domeniile esențiale. În actuala etapă de imunizare au fost incluse și persoanele care fac dializă și cele care nu pot fi transportate alături de îngrijitori și cei cu care locuiesc. Dezbaterile intense pe tema vaccinării au dus la creșterea numărului celor care vor să se imunizeze.
Un sondaj de opinie realizat de IRES arată că patru din zece români spun acum că vor să le fie administrat serul împotriva COVID. Cristina Dumitrescu.
Reporter: Un sondaj IRES făcut luna aceasta arată că patru din zece români spun că sigur se vor vaccina împotriva COVID -19 atunci când un vaccin va fi disponibil pentru ei. 20% din cei chestionați spun că nu se vor vaccina, iar 36% încă ezită, sunt nehotărâți.
Cele mai multe persoane indecise sunt femei care se tem de reacții adverse sau nu au încredere în vaccinurile împotriva coronavirusului. Autorii studiului spun că numărul celor care vor să se vaccineze este în creștere față de măsurătorile anterioare, iar tendința este explicabilă prin dezbaterile intense din spațiul public cu privire la acest subiect.
Principalii influenceri pentru români în ce privește vaccinarea împotriva COVID-19 sunt în acest moment medicii de familie, propriii copii, președintele României, Klaus Iohannis, și doctorul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Reprezentanții Institutului IRES susțin şi că românii sunt destul de informați în ce privește vaccinarea anti COVID – 19. Spre exemplu, 8 din 10 români sunt informați corect cu privire la numărul de doze necesare pentru imunizare, iar jumătate știu că există diferențe între cele două vaccinuri disponibile în prezent în România./apuscasu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie