Poliţia a arestat peste 1.000 de persoane, sâmbătă şi a folosit forţa pentru a dispersa protestele din mai multe oraşe ale ţării, în contextul în care zeci de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere eliberarea criticului Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a cărui soţie se numără printre protestatarii reţinuţi. Navalnîi le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze, după ce a fost reţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, când a revenit în Rusia din Germania, pentru prima dată după ce a fost otrăvit cu o neurotoxină, în august 2020. Autorităţile au avertizat populaţia să nu ia parte la protestele de sâmbătă, întrucât riscă să contracteze COVID-19, precum şi să fie arestaţi şi încarceraţi pentru participarea la un eveniment neautorizat. Protestatarii au sfidat, însă, atât interdicţia din partea autorităţilor, cât şi gerul puternic şi au ieşit în stradă în număr mare. În centrul Moscovei, unde reporterii Reuters estimează că s-au strâns aproximativ 40.000 de persoane, la unul dintre cele mai ample mitinguri neautorizate din ultimii ani, poliţia a arestat cu brutalitate demonstranţi, înghesuindu-i în dube din apropiere. Autorităţile au anunţat că numai 4.000 de persoane participă la protest. Unii protestatari au scandat: „Putin este un hoţ!”, „Ruşine!” şi „Libertate pentru Navalnîi!” Soţia lui Aleksei Navalni, Iulia, a anunţat în reţelele de socializare online că a fost arestată, în timpul protestului. Şi mama lui Navalnîi, Ludmila, a fost prezentă la protest. Unii dintre aliaţii politici ai lui Navalnîi au fost arestaţi în zilele premergătoare protestului, iar alţii, astăzi. Potrivit grupului de monitorizare OVD-Info, cel puţin 1.090 protestatari au fost arestaţi în Rusia la demostraţiile de sâmbătă, dintre care 300 la Moscova şi 162 la Sankt Petersburg – un număr care ar putea creşte până la finalul zilei. OVD-Info afirmă că au fost efectuate arestări la proteste din aproape 70 de oraşe. Kremlinul nu a comentat, deocamdată, pe marginea evenimentelor, însă anterior a calificat protestele ca fiind ilegale şi organizate de „provocatori”. Serviciile de internet şi telefonie mobilă au suferit întreruperi sâmbătă, potrivit siteului de monitorizare downdetector.ru – o tactică folosită uneori de autorităţi pentru a îngreuna comunicarea dintre protestatari şi distribuirea unor înregistrări video online./mbrotacel/gpodea
REUTERS – 23 ianuarie