Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea medicului psihiatru Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România. Ea a ocupat postul de ministru al sănătăţii, succedându-i soţului ei, Dumitru Bagdasar, în perioada 27 septembrie 1946 – 28 august 1948.
Florica Ciumetti, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 24 ianuarie 1901, la Avdelia, Bitolia-Monastir, în Macedonia de Nord, într-o familie de origine aromână, tatăl ei fiind Sterie Ciumetti, inginer de poduri și șosele și profesor de matematică la Liceul român din Monastir, iar mama, Anastasia Papahagi Ciumetti, era soră cu Pericle Papahagi, lingvist, filolog și folclorist.
A parcurs clasele primare în localitatea natală, Avdelia, apoi a început liceul la pensionul Pompilian, dar din cauza Primului Razboi Mondial și a refugiului, a continuat studiile la liceul „Roman Vodă” din Roman, în Moldova, absolvind secția modernă, în anul 1919.
Dorinţa ei a fost să devină inginer, având o înclinaţie deosebită pentru matematică. Drept urmare, împreună cu alte două colege bune matematiciene, a făcut cererea de a fi înscrise la Şcoala Politehnică din Calea Griviţei, din Bucureşti, în condiţiile în care, pe vremea aceea, fetele nu erau admise la Politehnică. După ce răspunsul la cererea sa întârzia să sosească, s-a înscris la Facultatea de Medicină unde a rămas şi după ce s-a aprobat intrarea ei la Politehnică.
A absolvit Facultatea de Medicină din București în anul 1924 şi a obţinut doctoratul în anul 1926.
A făcut stagiatura, ca medic extern și intern, la Așezămintele Brâncovenești, apoi va urma toate etapele de acces în profesie: medic de circumscripţie, medic de spitale mixte, medic secundar, medic primar de psihiatrie.
În anul 1927, s-a căsătorit cu doctorul Dumitru Bagdasar, alături de care a parcurs o viaţă de familie model, remarcată ca atare în presa vremii.
Imediat după căsătorie, soții Bagdasar au plecat în Statele Unite, la Boston, la specializare profesională, unde Florica a urmat cursuri de sănătate publică la Harvard, iar soţul ei s-a specializat în noile tehnici de neurochirurgie, la clinica dr. Harvey Cushing, pionierul neurochirurgiei moderne.
Doamnei dr. Florica Bagdasar i s-a conferit, în 1928, o bursă Rockfeller care se acorda de obicei bărbaţilor, iar această excepţie era o recunoaştere a interesului ei deosebit pentru studiu.
Din nefericire, ambii soţi s-au îmbolnăvit de TBC din cauza muncii zilnice prelugite. S-au internat sub protecţia lui Harvey Cushing, la Sanatoriul Trudeau din Saranac în nordul statului New York. Şederea aici a fost o pentru ei o vacanţă forţată şi chiar un substitut al voiajului de nuntă. Deşi soţii Bagdasar se aflau la etaje diferite, ei comunicau prin „bileţele de dragoste”.
Deşi soţii Bagdasar au avut oferte pentru a rămâne în USA, în anul 1929, au revenit în ţară, şi au parcurs un stagiu de câțiva ani la Spitalului de boli mintale şi nervoase din Jimbolia (1929-1931) și la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți, unde profesorul Bagdasar a realizat operaţii pe creier în condiții primitive, improvizate, şi singura persoană care i-a fost constant alături, secondându-l în sala de operație și încurajându-l până când și-a creat propria echipă de neurochirurgie, a fost soția sa.
Au urmat mutarea la Bucureşti, unde, în 1935, Dumitru Bagdasar a deschis prima clinică de neurochirurgie. Ce doi soţi vor locui într-un imobil situat pe Strada Ernest Djuvara nr. 30.
Florica Bagdasar, devenită medic primar psihiatru, specialitatea igienă mintală, se va dedica asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului.
Alături de colaboratoarea sa, Florica Nicolescu, a elaborat și experimentat cu succes la diverse școli primare propriul abecedar, intitulat „Carte pentru toți copiii” și propriul manual de aritmetică, ambele bazate pe ideea de grupare și pe scrisul vertical simplificat, materiale didactice gândite astfel încât să-i atragă pe cei mici şi să le aducă plăcerea de a învăţa.
A existat o lungă perioadă în care soţii Bagdasar au manifestat opinii de stânga, aflându-se inclusiv în graţia regimului comunist de după război, iar după 23 august 1944, Florica Bagdasar a devenit membră a Partidului Comunist Român, fiind convinsă că “democraṭia populară” era soluṭia cea mai bună pentru ṭară.
În perioada 1944-1948 a activat în diferite organizații de masă cu sarcini de răspundere date de partid, printre acestea aflându-se „Apărarea Patriotică”, „Uniunea Patrioţilor”, „Uniunea Femeilor Antifasciste din România”, „Uniunea Femeilor Democrate din România”.
În perioada 1946-1951 a fost deputat al județului Tulcea în Marea Adunare Națională.
În anul 1946, după proiectul occidental al doamnei Bagdasar, s-a înființat Centrul de Igienă Mintală din București, pe Str. Vasile Lascăr nr. 14, unde s-au tratat copiii cu deficiențe mintale și tulburări de comportament. Aici, directorul Florica Bagdasar a constituit o echipă remarcabilă de experți, psihologi, pedagogi, logopezi și kinoterapeuți, care să trateze problemele copiilor.
Tot în anul 1946, la 16 iulie, profesorul Bagdasar, ministrul Sănătății în guvernul Petru Groza, a murit în urma cancerului pulmonar, iar cea care îi va urma la conducerea ministerului va fi chiar soţia sa, Florica Bagdasar, care va ocupa această demnitate în perioada 27 septembrie 1946 – 28 august 1948, fiind prima femeie numită în funcţia de ministru din ţara noastră.
În august-septembrie 1946, Florica Bagsasar făcuse parte din delegația oficială a României la Conferința de Pace de la Paris, fiind singura femeie din grup care a reprezentat ţara noastră. De la Paris a plecat în misiune oficială la Stockholm cu scopul de a solicita ajutorul suedezilor, în special alimente şi medicamente, pentru țara noastră devastată de război.
Trebuie spus că într-o ţară afectată de cel de-Al Doilea Război Mondial, Florica Bagdasar s-a confruntat cu provocări uriaşe, la fel ca cele pe care le înfruntase în funcţia de ministru şi soţul ei.
Întreaga rețea de sănătate era distrusă de război, iar ţara se confrunta cu grave lipsuri, cu sărăcie şi o foamete cumplită, mai ales în zona Moldovei unde seceta și iernile grele nu doar că aduseseră la rândul lor pagube, dar au contribuit şi la epidemii de tifos exantematic. În plus, Dobrogea era afectată de o cumplită epidemie de malarie. În faţa acestor provocări, Florica Bagdasar a dus campanii remarcabile de combatere a epidemiilor, alături de doi apropiaţi, psihiatrul Paul Cortez şi epidemiologul Mihai Ciucă.
În anul 1948, Florica Bagdasar a fost decorată cu Ordinul Steaua Republicii Populare Române.
În august 1948, după ce efectuase o inspecție în Dobrogea în cadrul campaniei antimalarie, Florica Bagdasar a fost eliberată din funcția de Ministru al Sănătății fără vreo explicație prealabilă.
După încheierea mandatului de ministru, în anul 1949, Florica Bagdasar a fost numită conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic din București, la Facultatea de Pediatrie, unde a introdus şi predat specialitatea de neuropsihiatrie infantilă.
Între anii 1953-1956, Florica Bagdasar va cunoaşte o perioadă delicată, pierzând din simpatia autorităţilor comuniste, fiind anchetată şi marginalizată. A fost defăimată în presă și destituită din funcțiile deținute, a rămas fără nici un venit, inclusiv fără pensia după soțul ei de la Academie şi a fost obligată să împartă apartamentul în care locuia cu fiica ei, Alexandra, cu o altă familie cu doi copii.
Merită menţionată, mai întâi, o întâmplare din anul 1951, atunci când colaboratoarea ei cea mai apropiată la Centrul de Igienă Mintală, Florica Nicolescu, a fost arestată, fără niciun fel de mandat, iar abia după doi ani de închisoare va fi eliberată, fără nicio sentință de judecată, fără proces, fără a afla care erau acuzațiile care i se aduceau.
18 ianurie 1953 poate fi considerat momentul în care Florica Bagdasar a început să fie prigonită, după ce în ziarul Scînteia apărea un material intitulat „Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei”. Articolul din Scânteia o acuza pe Florica Bagdasar de „cosmopolitism”, de „ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze”, de „pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud”.
Imediat după apariția articolului, Centrul de Igienă Mintală a fost vizitat de o delegație oficială şi, în opoziţie cu aprecierile elogioase date de prof. dr. Vlad Voiculescu, Florica Bagdasar a fost eliberată din funcția de director și nevoită să predea pe loc dosarele și cheile Institutului.
Ea va suferi un şoc teribil, se va îmbolnăvi grav, va suferi o operaţie complicată în urma unui abces pulmonar şi va sta spitalizată pentru mai multe luni.
În ciuda opiniilor medicale pesimiste legate de evoluţia postoperatorie, doamna Bagdasar va începe să se recupereze în mod aproape miraculos.
Către finalul anlui 1956, teroarea stalinistă începuse să slăbească la adresa ei, i s-a propus chiar să reintre în partid, dar a refuzat.
În anul 1957, ea va fi oarecum reabilitată, fiind numită, în octombrie, în acelaşi an, în funcţia de vicepreședinte al organizației Crucea Roșie din România.
I s-a dat, de asemenea, permisiunea de a călători și a avut posibilitatea să-și revadă fiica, care se stabilise în străinătate, din anul 1957.
Însă va continua să traiască, până la finalul vieţii, neagreată dar tolerată de către regimul politic comunist.
În anul 1978, doamna Bagdasar a suferit un atac cerebral, imediat fiind anunţată fiica acesteia, care a sosit din America, pentru a fi alături de mama sa.
Florica Bagdasar a murit la Spitalul Elias din Bucureşti, la 19 decembrie 1978, fiind apoi incinerată. La această ceremonie au participat fiica Alexandra şi câţiva cunoscuţi, iar cenuşa va fi depusă la cimitirul Sfânta Vineri, alături de rămăşiţele pământeşti ale soţului ei.
Încheiem prin amintirea faptului că fiica sa, Alexandra, devenise soţia unuia dintre cei mai cunoscuți prozatori americani, cel care a obținut Premiul Pulitzer pentru „Darul lui Humboldt”, în 1975 şi a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1976, Saul Bellow. Acesta și-a însoțit soția, Alexandra Bellow, în România, aceasta dorind să fie alături de mama ei în ultima perioadă a vieţii, în care a înfruntat boala. După moartea Floricăi Bagdasar, Saul Bellow va scrie romanul „Iarna Decanului”, publicat în anul 1982, în care unul din personaje era chiar Florica Bagdasar. În urma publicării acestei cărţi, romancierul american a fost declarat persona non-grata în România comunistă.
