„La Câmpina am doborât patru avioane americane.”
Localiatea Câmpina este situată pe Valea Prahovei, la circa 20 km de Ploiesti, într-o zonă cu bogate zăcăminte de petrol. Pentru prelucrarea petrolului extras, în anul 1895 a fost înființată Rafinăria Steaua Română, singurul producător de parafină din țară – produs folosit în industria chimică, în industria de război. Doi ani mai târziu, Rafinăria Steaua Română a achiziționat întreaga zonă petroliferă din jurul orașului Câmpina. Beneficiind de utilaje performante, în perioada interbelică Steaua Română a fost considerată una din cele mai moderne rafinării din Europa. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, Rafinăria Steaua Română și-a continuat productia furnizând motorină, benzină, uleiuri și alte derivate. Pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene, la Câmpina au fost aduse două baterii de calibru 80 mm. Fiind considerată o sursă importantă pentru aprovizionarea Armatei germane cu benzină și motorină, aviația americană a bombardat Rafinăria Steaua Română la 1 august 1943. Artileria a deschis focul asupra avioanelor americane, reușind să doboare mai multe aparate, își amintește comandantul bateriilor antiaeriene – căpitanul Valentin Gabrielescu:
,,Din cele patru avioane pe care le-am doborât eu, unii au căzut imediat în Prahova, la ieşirea din Câmpina. Ei au venit de la sud, au ocolit Câmpina, s-au dus spre Sinaia, afară de bătaia noastră…. ,,Unde dracu se duc ăştia? La Braşov?” Au făcut stânga împrejur şi au venit de la nord spre sud și au atacat Câmpina. Deci, ei au trecut deasupra Câmpinei, de la nord la sud. Şi deci căderea [avioanelor lovite] a fost la sud de Câmpina. Două avioane au căzut la ieşirea din Câmpina, unde vine Doftana şi se varsă în Prahova. Au căzut pe prundişul gârlii. Unul a ajuns în comuna care e mai încolo şi unul a ajuns aproape de Filipeşti. Acesta a fost mai uşor lovit şi a putut să se ducă până acolo. Deci astea patru avioane au fost victimele mele. Din echipaje cei mai mulţi au murit. Patru echipaje, deci în total 40 de oameni. Dar nu toţi au murit. La Filipeşti, piloții au reuşit să pună avionul pe burtă, pe un câmp. N-a murit decât pilotul şi încă unul. Pe morţii de la Câmpina, eu i-am strâns pe toţi. Le-am făcut coşciuge şi i-am îngropat în cimitirul din Câmpina, cu onoruri [militare]: unitate [gardă de onoare], gornist, focuri în aer! Nu i-am găsit pe toţi. Unii erau pulverizaţi. Pe 2 [august 1943] i-am îngropat. Le-am luat datele de identitate, i-am îngropat, le-am scris pe o tăbliţă numele. Am găsit un preot catolic, i-am dat plăcuțele lor de idetificare și i-am spus: ,,Părinte, eu n-am legătură cu inamicul, dacă poţi să găseşti o cale… ştiu eu? Prin Biserica Catolică…” Popa mi-a promis că le-a trimis, unde or fi ajuns… nu ştiu! Asta a fost în ’43! În ’44 au început bombardamente aproape zilnic. Şi Câmpina a fost bombardate de multe ori. Ei bine, bombe de ale lor au căzut în cimitir. Şi exact locul unde erau îngropați cei 12 americani [doborâți în 1943] a căzut bombă. Când m-am dus eu acolo nu mai era nici cruci, nici morminte, nimic. Era doar o groapă.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1999]
