Ultima perioadă ne face să ne punem din ce în ce mai des întrebarea: cum poți menține un echilibru decent între viață și moarte? Cum poți să îi comemorezi pe cei care au plecat dintre noi și, în același timp, să îi celebrezi pe cei care sunt aici? Nu avem un răspuns…
Avem două propuneri pentru sfârșitul de săptămână: un spectacol IN MEMORIAM și un spectacol prin care spunem „La mulți ani!”
- Vineri, 29 ianuarie, la ora 22.00*, pe TVR 3:„ Întoarcerea la matcă”, de George Astaloş, în regia lui Ion Gostin – IN MEMORIAM Oana Ștefănescu (19 noiembrie 1960 – 23 ianuarie 2021) http://www.teatrul-odeon.ro/om/oana-stefanescu
„Întoarcerea la matcă” a fost nominalizat de UNITER la premiul pentru cel mai bun spectacol de Teatru TV în 2011. Pornind de la propria experiență a exilului George Astaloș ne oferă în „Întoarcerea la matcă” o perspectivă asupra societătii românești postcomuniste, cu focalizare pe perioada de tranziție politică și pe defectele structurii mentalitare.
Imagine din „Întoarcerea la Matcă”
Imagine din „Treapta a noua”, Bulandra, septembrie 2020 – stagiunea Teatru în TVR, când Oana Ștefănescu a jucat în Grădina TVR
În distribuție: Dorel Vişan, Dorina Lazăr, Oana Ştefănescu, Virgil Popa, Violeta Berbiuc, Dana Andriescu, Maria Chivu
- La mulți ani, Matei Vișniec! (n. 29 ianuarie 1956)
- Duminică, 31 ianuarie, la ora 20.00*, pe TVR 3:„BUZUNARUL CU PÂINE”, de Matei Vișniec
Regia: Tudor Chirilă
În distribuție: Ada Simionică și Ioan Coman
Montarea a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru tv la cea de-a XXIV-a ediție a premiilor UNITER, în mai 2016
În 2015, cu ocazia premierei TV, dramaturgul Matei Vișniec a vorbit, în exclusivitate pentru TVR, despre geneza piesei.
„Făceam o navetă absolut spectaculoasă: plecam dimineața din Drumul Taberei, de unde locuiam, luam un autobuz, 368 – îmi amintesc și astăzi – până la stația Eroilor, de unde luam metroul până la Uzinele 23 august. Acolo îi vedeam cum ies din schimbul trei pe muncitorii abrutizați, ca niște spectre; urcam împreună cu ei într-un tren spre Oltenița și eu mă opream la stația Dorobanțu-Plătărești. De acolo mai luam o bicicletă cu care făceam ultimii patru kilometri pe un trotuar lung, care mergea de la gară la școală.
Așa un an, așa doi ani, și în al treilea an, după zeci, și zeci, și sute de astfel de trasee făcute în mod automat aproape – devenisem un fel de robot – într-o zi am auzit un câine lătrând din acea fântână părăsită, căreia nu îi mai dădeam atenție, căci o știam de multă vreme.
Era o fântână nu prea adâncă. În momentul în care am văzut câinele, aruncat în fântână, lătrând și cerând ajutor, am avut o revelație, că de fapt, eu eram câinele. În 1984, când s-a întâmplat această poveste, toată România era într-o fântână. Întorcându-mă acasă, în aceeași seară, am scris piesa dintr-o suflare, pur și simplu, pornind de la situația dramatică foarte puternică, textul s-a scris singur. Am imaginat două personaje, destul de beckettiene, Omul cu pălărie și Omul cu baston, pentru că nu vroiam să dau nici referințe geografice, nici nume, situației. Când am început să scriu, piesa se scria prin propria sa energie, prin forța acestei imagini și a acestei situații. Iar spre sfârșit , când mă întrebam cum am să sfârșesc eu piesa, finalul însuși se așeza singur în pagină. Era evident că cele două personaje nu puteau scoate câinele din fântână.
Această piesă este un caz de transformare a unui fapt divers în metaforă. Iată ce forță poate să aibă un eveniment banal în sine, când este trecut prin filtrul unei reflexii, când are putere metafizică. Mi s-a mai întâmplat, de atunci, să scriu pornind de la fapte diverse, dar niciodată nu am avut o revelație atât de puternică și o situație dramatică ieșită dintr-un context real atât de impresionant.
E o piesă importantă pentru mine, care mă duce înapoi în România, în perioada în care eram profesor, în perioada în care eram și tânăr scriitor, și dramaturg, și poet, și credeam că literatura avea un rol de denunțare, un rol critic. Toate aceste evenimente, acum, odată cu acest spectacol montat la Televiziunea Română, revin brusc în amintirea mea. Sunt foarte încântat în primul rând de faptul că această piesă a supraviețuit, a trecut dincolo de frontierele timpului, de frontierele generaționale, a trecut și de frontierele limbii pentru că a fost jucată și în Franța, și în câteva alte țări. Când o piesă traversează trei decenii, poate că într-adevăr a captat ceva general uman. Sunt foarte încântat că ea este montată în acest moment” – a consemnat Ada-Maria Ichim
Echipa TVR:
Organizator producție: Sorin Cristea; regia de platou: Traian Radu; sunet: Răzvan Nițescu; postprocesare sunet: Mihnea Ciulei; scenografie decor: Bogdan Brolla; costume: Silvia Porojnicu; operator: Iulian Ene; director de imagine Eugen Demetercă; montaj: Robert Kallós; producători: Lucia Constantinescu, Tudor Chirilă, Marius Avădani; producător delegat: Dana Andriescu
ȘiregizorulTudor Chirilă a împărtășit amintiri despre istoria acestui spectacol. În urma unei întâlniri cu Vișniec, undeva în anul 2000, a aflat că textul a pornit de la un fapt real și anume acela că, făcând naveta ca profesor, a auzit cu adevărat un câine urlând într-o fântână.
Realitatea a dominat și filmările, care au fost realizate mai mult noaptea, când se oprea zgomotul șantierelor din vecinătatea primului sediu al TVR, din strada Molière. Coloana sonoră a filmului a beneficiat de prestația unui „actor” adițional, în rolul câinelui invizibil, dar audibil – regizorul Cornel Mihalache, dar si de un plus de realism: bâzâitul constant și agasant al unui grup de muște sâcâitoare, atrase de căldura proiectoarelor, care au devenit parte integrantă din dramaturgie, din sensul subsidiar al piesei.
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR difuzat pe canalele TVR
Producător coordonator: DEMETER András István
*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră
