De la 1 februarie, se va monitoriza în fiecare sector al Bucureştiului calitatea mediului

De la 1 februarie, în fiecare sector al Bucureştiului, vor funcţiona echipe mixte formate din comisari de la Garda de Mediu şi poliţişti locali. Acestea vor avea la dispoziţie staţia mobilă de măsurarea a calităţii aerului, a anunţat primarul general al capitalei, Nicuşor Dan. Primăria Bucureşti, Garda de Mediu şi primăriile de sector au încheiat un protocol în acest sens, iar proiectul urmează să fie evaluat după două săptămâni. Weekend-ul trecut reţeaua naţională de măsurare a calităţii aerului, dar şi reţele independente, au înregistrat în capitală depăşiri mari ale unor indicatori. Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti preciza atunci că poluarea a crescut din cauza traficului şi a condiţiilor meteo nefavorabile dispersiei care au produs acumulări de poluanţi la nivelul solului./rjurubita/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 ianuarie