Proteste ale sindicatelor din toate domeniile au avut loc în mai multe orașe din țară

Proteste ale sindicatelor din toate domeniile au avut loc și astăzi în mai multe orașe din țară. Oamenii sunt nemulțumiți de politica de austeritate a guvernului în domeniul salarizării. Principalele revendicări sunt: un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, denlocarea negocierii colective, taxarea justă și aplicarea corectă a legislației. La Tulcea, numeroși polițiști au protestat în fața sediului prefecturii, denunțând înghețarea lefurilor. Dumitrel Grigore, reprezentantul Sindicatului național al agenților de poliție, a explicat că doar în unele județe polițiștilor li se calculează corect salariile și a precizat că, în contextul crizei sanitare, ei au preluat mai multe atribuții pentru care nu sunt plătiți suplimentar.

Dumitrel Grigore: Toată lumea spune că noi avem salariul mai mare decât salariul minim pe economie, ceea ce este o falsă impresie. Noi vrem să ni se calculeze salariul în mod corect. Ne judecăm în instanțe de ani de zile pe la toate IPJ-urile posibile. Unii încasează salariul corect, salariul de încadrare minim pe economie, plus celelalte sporuri adăugate, cum spune și legea; în alte părți nu se poat, întrucât instanțele nu judecă în mod unitar. Noi facem chestionarele COVID, noi luăm legătura cu persoanele infectate, noi facem absolut tot. Pe lângă faptul că ar trebui să ne facem și datoria, ni se dau sarcini peste sarcini şi ce credeți în final? Că tot funcționarii de la prefecturi, DSP, SANEPID, spital, tot ei încasează acel spor de 500 de euro. Noi nu avem dreptul. Noi, 700 de lei pe lună, că atâta ştim./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 ianuarie