Toţi americanii vor trebui să poarte mască când utilizează transportul public, oricare ar fi acesta – autobuze, trenuri, taxiuri, avioane, metrouri etc. -, măsura urmând să intre în vigoare luni, 1 februarie, la ora 11:59 pm ET, a anunţat sâmbătă Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite. Ordinul, semnat de directorul Diviziei pentru Migraţie Globală şi Carantină din cadrul CDC, Martin Cetron, precizează că toţi călătorii trebuie să aibă nasul şi gura acoperite de mască în staţii şi în mijloacele de transport în comun. De asemenea, ordinul subliniază că masca trebuie să aibă două straturi şi să fie ataşată cu şireturi, elastice pentru urechi sau bandă elastică pentru cap. Masca trebuie să fie pusă foarte bine pe faţă, fără să fie dotată cu valve de expiraţie sau să aibă găuri, iar dacă o persoană alege să poarte încălzitor de gât (gaiter), acesata trebuie să fie realizat din două straturi de material, sau să fie pliat în două pentru a avea două straturi, se mai arată în ordinul CDC. Scuturile, vizierele şi ochelarii protectori pot fi adăugaţi la mască, dar nu pot fi purtaţi în loc de mască. De asemenea, bandanele şi eşarfele sunt interzise, acestea nerespectând cerinţele impuse prin ordinul CDC. Copiii cu vârste sub doi ani şi persoanele cu dizabilităţi, care nu pot purta mască, sunt exceptaţi de la a respecta ordinul CDC, care va rămâne în vigoare până la o notificare ulterioară. Oficialii CDC au dreptul să aplice penalizări şi amenzi pentru nerespectarea regulilor, dar aşteaptă ca populaţia să respecte reglementările iar agenţiile federale să sprijine implementarea şi respectarea ordinului. Preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat pe 21 ianuarie un ordin executiv privind purtarea măştii în cazul călătoriilor înterstatale. În prima sa zi în Biroul Oval, Joe Biden a cerut americanilor să poarte mască 100 de zile, pentru a reduce răspândirea infecţiei cu coronavirus./mbaciu/asalar
CNN INTERNATIONAL – 30 ianuarie