Poliția Frontieră Giurgiu a descoperit aproximativ 23.000 de fiole și comprimate aflate pe lista substanțelor dopante cu grad de risc mare

Aproximativ 23.000 de fiole și comprimate aflate pe lista substanțelor dopante cu grad de risc mare, în valoare de aproximativ 1,3 milioane de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu. Marfa pentru care nu exista autorizație de intrare în țară a fost găsită într-o autoutilitară, care circula în regim de curierat România-Bulgaria. Şoferul, cetățean bulgar, a declarat că nu știa ce transportă – precizează Poliția Frontieră Giurgiu./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie)