Crește bilanţul deceselor după incendiul de la Institutul ‘Matei Balș”, din București. O femeie de 67 de ani, care a fost transferată în alt pavilion al unității sanitare este a șaptea victimă a incendiului de acum două zile. Medicii legiști urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cauza exactă a morții. Pacienta fusese diagnosticată cu o formă severă de COVID și avea și alte boli, dar era stabilă. Ulterior, starea sănătății sale s-au deteriorat rapid, fiind necesară intubarea, precizează Ministerul Sănătății. Ieri a mai murit un bărbat de 70 de ani, dependent de oxigen. Pacientul nu avea însă leziuni cauzate de foc, după cum a precizat Ministerul Sănătății. În prezent, șase pacienți de la Matei Balș se află în secțiile de terapie intensivă ale unor spitale din Capitală, iar alți zeci de pacienți transferați în alte unități, sunt stabili. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cauza incendiului. Aceștia verifică și activitatea privind serviciile de apărare contra incendiilor, de întreținere a instalației electrice și serviciile de pază ale Spitalului. Continuă și audierile cadrelor medicale care erau de gardă în timpul izbucnirii focului. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 31 ianuarie/cmorozanu/sdm2