”Bombardamentul noaptea era un carnaval al morţii .”
Între 1942 – 1944, un obiectiv important al aviației anglo – americane a fost atât distrugerea industriei petroliere de la Ploiești, cât și distrugrea industriei de război române și a nodurilor de cale ferată. Au fost atacate orașe, clădiri unde nu erau obiective militare. Folosind bombardamentul „în covor”, în Bucureșeti americanii au distrus nu numai Gara de Nord, Triajul Gării de Nord și Gara Basarab, dar și cartierele Grivița, Cotroceni, Ghencea. Au fost lovite clădirile Hotel Splendid, Parc – Hotel, Athenée Palace, Hotel Ambasador, care nu erau în apropirea unor obiective militare. Nu a fost o eroare de navigație. Centrul Bucureștiului a fost lovit pentru a demoraliza populația. Un bilanţ arată că în timpul celor 17 bombardamente aeriene executate de americani şi englezi asupra Bucureștiului au fost ucise peste 5500 de persoane și rănite aproximativ 3300 persoane. Pentru menținerea ordinii în București, pe 5 aprilie 1944 au fost aduși de la Drăgășani elevii Școlii de subofițeri jandarmi. Ei au rămas în Capitală până la sfârșitul lunii august 1944, își amintește generalul Ion Suciu – în timpul războiului, elev anul II:
“Primul bombardament americam asupra Bucureștilui a avut loc la 4 aprilie 1944. Pe 5 aprilie, am primit alarmă de luptă, ne-am echipat, ne-am urcat în tren şi am sosit în Bucureşti. Ce se întâmplase? După bombardamentul din 4 aprilie, conducerea statului a ordonat ca toate unităţile militare din garnizoana Bucureşti, instituţiile, ministerele să evacueze oraşul. Bucureştiul rămăsese oarecum “gol” fiindcă n-au mai existat trupe. Nu mai erau decât unităţile de poliţie, gardienii publici şi câteva subunităţi mici din Regimentul Jandarmi Pedeştri. Dar şi acestea erau în obiective fixe. Deci, trebuia să se aducă în Bucureşti o unitate mobilă de intervenţie. Şi atunci, Inspectoratul General al Jandarmeriei a hotărât ca Şcoala de subofiţeri de jandarmi Drăgăşani, care era principala lui rezervă, să fie adusă la Bucureşti. Așa am fost aduşi la Bucureşti. (….) Noi am stat în Bucureşti 140 zile sub focul bombardamentelor, a mirosului de fum, de clădiri arse, a mirosului de cadavre (…). Când începea bombardamentul stăteam cu burta lipit de pământ. (…) Bombardamentul noaptea! Era un carnaval! Un carnaval al morţii, bineînţeles! Reflectoare, paraşute luminoase, cartuşe, trasoare… Cerul era o feerie! Iar jos se auzeau bubuirăturile şi exploziile. Noaptea stăteam în groapă şi priveam tot spectacolul acesta al bombardamentului. Ştiam, după direcţia din care veneau avioanele, că le vedeam cum vin, ştiam: merg şi bombardează Ploieştiul. Deci azi scăpăm! Aşa am petrecut cele 44 de ore de alarme aeriene şi 140 de zile în acest Bucureşti bombardat… După ce suna încetarea alarmei aeriene, primeam alarmă de luptă. Şi-atuncea, în pas alergător, veneam în Bucureşti, în zonele care au fost bombardate, luam dispozitiv, asiguram front de lucru pentru salvare, pentru echipele care scoteau victime de sub dărâmături. Şi vă puteţi imagina ce am putut vedea! Câte cadavre… mii de oameni morţi nevinovaţi! Cartiere întregi distruse. Clădiri [distruse].. A fost ceva groaznic! Primul meu contact a fost pe 15 aprilie. Era zi de Paşte. S-a bombardat în special Calea Văcăreşti… De la Abator şi până la Mandravela, toată Calea Văcăreştiului a fost bombardată. Şi pe-o parte şi pe alta. S-a dat imediat alarmă de luptă iar eu am primit ca misiune să fac paza unei bombe neexplodate. În faţa închisorii Văcăreşti. Chiar în faţa închisorii, în mijlocul şoselei, a căzut o bombă, care a intrat jumătate în pământ şi jumătate stătea afară. Circulaţia, maşinile care treceau pe-acolo trebuiau să fie avizate, să reducă viteza. Iar eu stăteam acolo şi făceam semn să oprească şi dintr-un sens şi din altul. Şi-atunci… un lucru pe care eu n-am să-l uit toată viaţa! A venit o bătrânică care mi-a adus un ou şi o felie de cozonac. Şi mi-am adus atunci aminte de bunica mea. Şi-am plâns”…
[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1995]
