Populația Pământului ar putea ajunge la zece miliarde până în 2050. Din cauza schimbărilor nefavorabile de mediu, a creșterii populației și a scăderii nivelului de trai, 1,2 miliarde de oameni și-ar putea părăsi locuințele, potrivit unui raport dat publicității de un centru internațional de cercetare. Majoritatea oamenilor din Africa și Orientul Mijlociu vor continua să se îndrepte spre Europa, ceea ce ar putea conduce la presiuni migratorii durabile. Potrivit celor mai recente cercetări, creșterea populației va fi cea mai semnificativă în Africa subsahariană, însă o creștere importantă va avea loc și în țările din Asia, respectiv în Asia Mijlocie și Asia de Sud, a declarat pentru televiziunea publică ungară M1 Klaudia Tóth, cercetător la Centrul de Studii asupra Migraţiei Umane din Ungaria. Klaudia Tóth a precizat: „Cercetătorii susțin că factorii externi joacă un rol important în fragmentarea economică, socială și politică. Acești factori ecologici se referă, printre altele, la lipsa alimentelor și a apei, formarea accelerată a cicloanelor, creșterea temperaturii atmosferice medii și a nivelului mării. De aceste condiții critice vor fi afectate grav tocmai acele țări care se află deja într-o situație marginală și vulnerabilă, a mai spus cercetătorul Klaudia Tóth. În opinia sa, din studiul respectiv a mai rezultat că până în 2050 vor exista trei rute de migrație majore. Pe de o parte, o rută de migrație se va forma în America Latină spre America de Nord, a doua mișcare de migrație foarte intensă va avea loc în regiunea subsahariană către Europa, iar a treia rută importantă va porni din Orientul Mijlociu și din Asia Mijlocie spre Europa./rganciu/rcostea
https://hirado.hu – 30 ianuarie