Marcel Ciolacu contrazice datele privind cheltuielile cu personalul bugetar prezentate de premierul Florin Cîțu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, contrazice datele privind cheltuielile cu personalul bugetar prezentate de premierul Florin Cîțu. Liderul social-democrat susține, într-o postare pe o rețea de socializare, că totalul cheltuielilor cu personalul din sănătate, salarii plus sporuri, este de sub 9 procente, adică – spune Marcel Ciolacu – de 10 ori mai puțin decât pretinde șeful Executivului. De asemenea, liderul PSD precizează că investițiile în spitale au fost tăiate în an de pandemie până la 2,5%, iar salariile medicilor din România sunt în continuare cele mai mici din Europa. Amintim că în pregătirea bugetului de stat pentru acest an, premierul Florin Cîțu a cerut reducerea tuturor cheltuielilor în sectorul public, subliniind că aproape 110 miliarde de lei au fost anul trecut numai cheltuielile de personal. El a arătat că mai ales în sănătate, unde s-a aloca de anul trecut peste 6% din Produsul Intern Brut, banii au fost folosiți foarte puțin pentru investiții, 95% fiind cheltuiți pentru salarii și sporuri./ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 februarie)