Începând de joi, 4 februarie, elevii din Bulgaria din clasele a VII-a, a VIII-a şi a XII-a revin în şcoli, din ordinul ministrului învăţământului, Krasimir Vălcev. Elevii vor urma cursurile fizic timp de două săptămâni, după care vor continua să studieze online timp de 14 zile, astfel încât în acest interval de timp să poată reveni în şcoli şi restul claselor de gimnaziu şi liceu. Ideea acestei rotaţii este ca până la mijlocul lunii martie, toţi elevii din clasa a V-a până la a XII-a să treacă printr-o perioadă de două săptămâni de pregătire în şcoală, alternând în trei grupe de câte trei clase fiecare. În timp ce îşi aşteaptă rândul să intre în sălile de clasă, elevii bulgari vor studia online./ddaniela/pvelisar
(www.novini.bg – 4 februarie)