Cabaret Voltaire este numele unui club de noapte înfiinţat la Zürich, Elveţia, la 5 februarie 1916, de către scriitorul german Hugo Ball şi poeta germană Emmy Hennings, care urmau să devină soţ şi soţie în anul 1920. Printre membrii fondatori se aflau pictorul Marcel Iancu (ulterior alături de el s-au aflat fraţii săi Iuliu şi George), poeţii Richard Huelsenbeck şi Tristan Tzara, Sophie Taeuber-Arp şi pictorul Jean Arp. Evenimentele desfăşurate aici au constituit baza formării unui curent oarecum anarhic şi socialist – aşa cum era catalogat de autorităţi – rebel, în fapt, cunoscut drept Dada.
În contextul în care Elveţia era ţară neutră în timpul Primului Război Mondial, mulţi din refugiaţii din întreaga Europă care soseau la Zürich erau personalităţi artistice. Doi dintre aceştia, Ball şi Hennings, au devenit aici apropiaţi de Ephraim Jan, patron al Holländische Meierei, care găzduia deja primul cabaret literar – Pantagruel – înfiinţat în anul 1915. Jan le-a permis celor doi să utilizeze una din camerele dezafectate ale locului, iar aici ia naştere Cabaret Voltaire, nume sub care un grup de artişti şi scriitori întemeiază un centru pentru distracţia artistică. Ideea de cabaret presupunea că în fiecare zi artiştii oaspeţi vor realiza prestaţii muzicale, literare sau artistice – în general -, şi vor propune, indiferent de orientarea lor politică, sugestii şi idei noi.
Astfel, intelectuali, dezertori, refugiaţi politic şi toţi cei care se manifestau împotriva războiului îşi dau întâlnire la Cabaret Voltaire, şi încearcă să răspundă absurdului prin absurd, printr-un spirit de revoltă îndreptat nu numai împotriva unor principii literare sau a unui mod de viaţă conformist, ci împotriva unui anumit tip de societate, în general.
Desigur, dacă un elveţian obişnuit al acelor vremuri s-ar fi încumetat să intre în această locantă, cu siguranţă ar fi văzut ceva efectiv nebunesc: personaje exaltate, vorbind de-a valma, ţipete, „cântăreţi” la instrumente imaginare, şi multe, multe sticle de băutură. Şi, desigur, un tinerel, care încerca să le arate privitorilor cum arată dansurile populare… româneşti. Era Tristan Tzara, născut în România, ajuns la studii aici, dar mai mereu înconjurat de un grup de prieteni, poeţi, cântăreţi, dansatori, la noul său cartier general de la Cabaret Voltaire. El, alături de prietenii săi, lansaseră mişcarea Dada, o formă de artă ce însemna hazard şi scufundare în inconştient şi miza pe improvizaţie. Dada era, dacă vreţi, arta de a şoca spiritele cuminţi. Măştile lui Marcel Iancu însoţeau seratele Dada, la fel şi costumele stranii ce trezeau nostalgia ţinuturilor îndepărtate.
Mişcarea nu a fost o şcoală, o ideologie sau vreo religie, nu avea reguli stricte şi nici principii dureroase. Dadaismul însemna respingerea sensului limbajului văzut ca artificial, incapabil să arate sensul real al vieţii şi avea să fie punctul de pornire al unui capitol extrem de important din arta secolului XX.
Numele lui Tristan Tzara, cea mai importantă figură artistică română legată de dadaism, figurează în panoplia scriitorilor francezi, fiindcă la vârsta de 20 de ani, el şi-a scris manifestele, piesele, articolele şi mai ales poemele în limba franceză.
Tristan Tzara – în fapt doar pseudonimul său literar, numele real fiind Samuel Rosenstock – s-a născut la 16 aprilie 1896, la Moineşti, lângă Iaşi, într-o familie cu origini evreieşti.
Cel care avea să devină principalul ideolog al dadaismului s-a familiarizat foarte repede cu limba şi cultura franceză, pentru că a urmat un liceu francez la Bucureşti, însă marea sa aventură a început în anul 1915 când a plecat la studii la Zürich şi s-a asociat altor artişti veniţi din toată Europa pentru a anima celebrul Cabaret Voltaire, locul în care s-a născut această formă de revoltă numită Dada.
În 1920 se stabileşte definitiv în Franţa unde a publicat mai multe volume de poeme şi eseuri: „De nos oiseaux” (Despre păsările noastre) în 1929, „L’Homme aproximatif” (Omul aproximativ) în 1931, precum şi numeroase altele.
Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: „La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine” (Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) – în 1916 şi „Vingt-cinq poèmes” (Douăzeci şi cinci de poeme) – în 1918, respectiv manifestele mişcării: „Sept manifestes Dada” (Şapte manifeste Dada) – în 1924.
În 1924 o întâlneşte pe artista modernistă suedeză Greta Knutson (1899-1983), cu care se va căsători în 8 august 1925, şi vor avea un fiu, Christophe, născut în 15 martie 1927. Cei doi au locuit într-o casă construită din banii familiei Gretei, pe Montmartre, până în 1937 când cei doi se vor despărţi, separare oficializată însă abia în 25 octombrie 1942.
A trecut la cele veşnice la 25 decembrie 1963, la Paris, fiind înmormântat la Cimetière de Montparnasse.
Întreaga viaţă el şi-a cultivat imaginea de „promotor al dadaismului” sau, cum ar spune unii din criticii săi, de perturbator cultural profesionist.
În anul 2011, Editura Flammarion a publicat un impresionant volum de 1740 de pagini conţinînd opera completă a celui care a instrat în istoria culturii europene cu pseudonimul Tristan Tzara.
În prefaţa operelor sale complete se arată: „În prezent, România, revenită în sânul Europei, face eforturi să-l revendice pe Tristan Tzara ca pe unui dintre fiii săi. Şi de ce nu ? Chiar dacă el nu a publicat decât câteva poezii în limba română, rădăcinile sale şi cultura sa, precum şi educaţia sa ţin de ţara triştilor” – aluzie la faptul că pseudonimul Tristan Tzara ar vrea să însemne „trist în ţara sa”. Iată însă că, la puâin peste o sută de ani de „tristeţe” istorică, au apărut semnele unei recunoaşteri a valorilor româneşti fără să fie nevoie ca artiştii şi scriitorii români să-şi părăsească ţara.
Anul centenar al mişcării Dada – 2016 – a început la Strasbourg cu o expoziţie de excepţie dedicată lui Tristan Tzara şi deschisă între 24 septembrie 2015 şi 17 ianuarie 2016. Expoziţia „Tristan Tzara, l’homme aproximatif. Poete, écrivain d’art et collectionneur” de la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg a fost declarată „de interes naţional” de autorităţile franceze şi a fost prima mare expoziţie consacrată lui Tristan Tzara, care surprinde inclusiv perioada sa românească, expoziţia fiind susţinută, printre alţii, de ICR şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Tot pentru a marca aniversarea mişcării Dada, la 5 februarie 2016, la ARCUB Gabroveni de pe Lipscani, a fost vernisată o expoziție dedicată celor 100 de ani de dadaism, realizată de Erwin Kesler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu. Expoziția TZARA.DADA.ETC reprezintă cea mai amplă retrospectivă a creațiilor și publicațiilor lui Tristan Tzara organizată vreodată în România şi este în același timp și prima expoziție la nivel internațional care expune o mare parte din opera poetică de primă ediție a lui Tzara, ilustrată de marii artiști ai lumii cu care a colaborat. În cadrul evenimentului care a celebrat inaugurarea Cabaret Voltaire și nașterea mișcării Dada la Zürich, pe 5 februarie 1916, au fost prezentate desene și lucrări originale de grafică semnate de avangardiști de faimă universală precum André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp și Marcel Iancu, cărți de artist și publicații avangardiste istorice, afișe ale unor manifestări dadaiste interbelice, cât și o colecție impresionantă de fotografii de epocă reprezentându-l pe Tristan Tzara în toate etapele vieții sale, lucrările prezentate aparținând colecționarului Emilian Radu.
