Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, a anunţat că, în ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost depistate 4.923 de cazuri de coronavirus, după prelucrarea a 43.137 de teste – scrie, vineri, agenţia RBC. Totodată, în ultima zi, au fost înregistrate 158 de decese cauzate de COVID-19. La raportarea din ziua precedentă, ministrul anunţase 5.082 de noi îmbolnăviri şi 140 de decese. De joi până vineri, 8.185 de pacienţi ucraineni au fost declaraţi vindecaţi – mai arată datele prezentate de ministrul sănătăţii. De la debutul epidemiei, în Ucraina, 1.237.169 de persoane au contractat virusul SARS-CoV-2, dintre care 23.387 au decedat, iar 1.055.406 s-au vindecat./sdan/sdm2
(www.rbc.ua – 5 februarie)