Comunicat al Poliţiei Române

Poliția Română atrage atenția asupra unor pagini de internet care imită site-urile de internet banking ale unor bănci.

Oamenii legii au transmis ieri o serie de recomandări pentru a se evita efectuarea unor tranzacții frauduloase prin accesarea acestor pagini. Potrivit unui comunicat, aceste pagini clonate pot fi descoperite cu ajutorul motoarelor de căutare. Ele sunt afișate fie ca anunțuri publicitare care imită un rezultat al căutării, fie ca un rezultat propriu-zis al căutării.

Între altele, polițiștii le cer oamenilor să fie atenţi la denumirea paginii pe care o accesează. Cele clonate au nume asemănătoare, dar nu identice cu ale băncilor. De asemenea, este nevoie de atenție la orice modificare în procesul de autentificare. Totodată, persoanele care au fost deja victime sunt sfătuite să anunțe poliția./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie