Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat, astăzi, la Spitalul Militar, din capitală, din doza de rapel anti-COVID-19. După imunizare, el a vorbit de importanţa administrării celei de-a doua doze de vaccin şi a anunţat că România va primi în luna februarie cel puţin 600.000 de doze de la AstraZeneca, acestea se adaugă celor devoltate de Pfizer şi Moderna, care se folosesc deja în ţara noastră.
Reporter: Alina Bordeiaşu – Premierul Florin Cîţu a anunţat că de mâine va începe distribuirea a peste 80.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca, iar din 10 februarie va începe programarea persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, iar în acest sens vor fi înfiinţate 180 de cabinete medicale noi. Şeful Executivului a mai spus că obiectivul rămâne acela de a vaccina cât mai mulţi români într-o perioadă cât mai scurtă de timp:
Florin Cîţu: Toată lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să facem şi al doilea vaccin, pentru că fără al doilea vaccin, tot ceea ce am făcut până acum, toate eforturile noastre au fost degeaba. Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deşi am rămas în top în Uniunea Europeană cât priveşte numărul de vaccinări, dar, începând cu luna martie, primim din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi – cred eu – din luna martie şi vom merge către acea ţintă de 100.000, pe care a pus-o de la început.
Reporter: Premierul a precizat că ţara noastră doreşte şi are capacitatea de a produce propriul vaccin împotriva COVID-19, la Institutul „Cantacuzino”. În acest sens – spunea Florin Cîţu – autorităţile au început deja discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene./eendrefy/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 februarie)