Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022, iar angajaţii de la stat nu vor mai primi în acest an vouchere de vacanţă

Punctul de pensie va mai creşte, dar de la 1 ianuarie anul viitor, iar angajaţii de la stat nu vor mai primi în acest an vouchere de vacanţă, dar le pot folosi pe cele emise anul trecut şi acum doi ani. Sunt câteva măsuri pe care coaliţia de guvernământ vrea să le ia pentru a face o economie la buget de aproape 1,8 miliarde de lei. Reporterul Petruţa Dinu a consemnat declaraţia făcută de preşedintele PNL, Ludovic Orban, făcută astăzi după şedinţa coaliţiei.
Ludovic Orban: Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022. La baza creșterii punctului de pensie stă formula care a existat și anume, compensarea în proporție de 100% a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflației și, de asemenea, creșterea puterii de cumpărare prin creșterea punctului de pensie cu 50% din creșterea salariului mediu brut pe economie. Nu se emit noi vouchere de vacanţă, pentru că sunt vouchere de vacanţă care sunt valabile în continuare în cursul anului 2021.
Reporter: Va fi realizată şi o analiză a sporurilor bugetarilor, o primă decizie fiind deja luată, respectiv eliminarea sporului de 30% acordat angajaţilor din prefecturi care se implică în combaterea COVID-19.(Reporter: Petruţa Dinu)/mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 februarie