Realizator: Politicianul Samuel Calotă, consilier al fostului ministru de interne Gabriel Oprea, şi soţia sa au decedat într-un accident de maşină în judeţul Braşov. Cei doi au lovit în plin un cap de pod. Cu o seară înainte Calotă publicase pe reţele de socializare versurile poeziei „Plumb” scrisă de George Bacovia.
Reporter: Fost politician PDL, UNPR şi PRO România Samuel Calotă a murit alături de soţia sa într-un accident groaznic pe DN 73 între localităţile Tohanul Nou şi Râşnov. Se pare că accidentul a venit pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Astfel, bolidul condus de Calotă s-a izbit violent de un cap de pod. La intervenţia medicilor cei doi soţi erau inconştienţi. La scurt timp după aceea a fost declarat decesul. Potrivit datelor furnizate de ISU Braşov, la locul accidentului au fost trimise trei echipaje SMURD, un echipaj fiind de terapie intensivă cu medic.
La alegerile parlamentare din decembrie Samuel Calotă a candidat la Camera Deputaţilor din partea Partidului PRO România în judeţul Teleorman, el fiind preşedintele filialei judeţene a formaţiunii. Acesta a fost secretar de stat în Ministerul de Interne în perioada în care ministru era Gabrile Oprea. Ca o ironie a sorţii, Samuel Calotă postase pe pagina sa de Facebook, cu o seară înainte de accident, versurile poeziei „Plumb” a lui George Bacovia./lazard/pvelisar
B1 TV (9 februarie)