”Suflul exploziei mi-a smuls hainele de pe mine.”
Una din cele mai moderne instalații de prelucrare a petrolului de la Ploiești a fost Rafinăria Creditul Minier Brazi. Construită cu ajutorul antreprizei BKM din Cehoslovacia și considerată una dintre cele mai moderne instalații pentru prelucrarea petrolului din Europa, Rafinăria Creditul Minier Brazi trebuia să producă opt derivate din petrol și, în special, benzină cu cifră octanică mare pentru aviație. De aceea aliații au considerat că Rafinăria Creditul Minier Brazi trebuie atacată și distrusă. Primul bombardament efectuat de aviația americană a avut loc pe 1 augst 1943. Martor al acestui bombardament a fost muncitorul Andrei Vorbileanu:
„Pe durata bombardamentelor toate instalațiile erau oprite. Pentru asigurarea cu electricitate a „coloniei” – locuințele salariaților – trebuia să pornesc două motoare termice. Unul era cuplat cu un generator electric care producea curent electric. Al doilea era cuplat cu o centrifugă care ducea apa în „colonie”. Aceste generatoare erau instalate la zece metri adâncime. Pe 1 august 1943, la ora 13.00, când s-a dat alarma, m-am dus și am pornit cele două motoare. Când am iesit la suprafață am văzut cum primele trei avioane americane care veneau dinspre comuna Negoiești au bombardat rezervoarele, instalațiile, uzina electrică și cantina de la poarta. La Instalația 14 flăcările s-au ridicat foarte sus pentru că în instalație era petrol. Al doilea val a venit tot dinspre Negoiești. Au zburat jos – la o înălțime cam de 100 m – și au bombardat rezervoarele care au luat foc și au explodat. Spre norocul nostru, bombele doar au lovit instalatia Krating. Dacă o lovea în plin explozia ar fi distrus localiatea Brazi și o mare parte din Ploiești. Al treilea val de bombardiere a venit pe centru tot din partea Negoiești și a lovit rezervoarele, care au exoldat. O bombă a căzut foarte aproape de căsuța unde mă adăpostisem. Suflul exloziei mi-a smuls hainele de pe mine. De spaimă am fugit spre instalații. Am leșinat. M-a trezit directorul Dobrescu, care m-a dus la adăpost. Mi-a fost rușine pentru că eram gol și în adăpost erau toate cucoanele din colonie, toți inginerii. M-am dus la ușă să ies. Am spus că nu am aer. „Fii atent, că sunt bombe care nu au explodat!” Am ieșit din adăpost, m-am dus pe lângă gardul coloniei sperând că voi găsi o spărtură ca să pot ieși. M-a oprit santinela care era pe gard: ”Sunt doua bombe cu explozie întârziată!” În timpul ăsta, a explodat prima bombă. Apoi a explodat și cea de-a doua bombă. M-am întors târâș spre adăpost. Am ajuns la poartă unde am rămas până s-a terminat bombardamentul”.
[Interviu realizat de Ion Ștefănescu, Muzeul Petrolului Ploiești, 1985]
