Distrugătoarele Forţelor Militare Navale ale SUA USS Porter și USS Donald Cook au părăsit Marea Neagră după încheierea operaţiunilor comune cu aliaţii şi partenerii din NATO, a anunţat, miercuri, Ambasada SUA la Kiev. „Distrugătoarele USS Porter și USS Donald Cook au părăsit Marea Neagră după 17 zile de operațiuni comune cu aliații și partenerii NATO” – se afirmă în mesajul reprezentanţei diplomatice americane publicat pe Twitter. Menţionăm că, la 9 februarie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, în timpul unei conferințe de presă comune cu premierul ucrainean, Denis Şmîgal, desfăşurată la Bruxelles, că regiunea Mării Negre este de importanță strategică pentru toți membrii și partenerii NATO și, prin urmare, alianța și-a sporit prezența în regiune./ssirbu/ilapadat
(www.tass.ru – 10 februarie)