Noi cazuri de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului, confirmate în România

Realizator: Noi cazuri de infectare cu tulpina britanica coronavirusului mai contagioasă au fost confirmate astăzi în România. Este vorba de persoane din județul Botoșani la care încărcătura virală a ridicat suspiciuni în urmă cu aproape două săptămâni. Rezultatele au confirmat această ipoteză – relatează corespondenta noastră Gina Poenaru.
Reporter: Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a confirmat infectarea cu noua variantă britanică a virusului SARS-CoV-2 în cazul celor trei probe prelevate de Direcția de Sănătate Publică Botoșani în localitatea Havârna, aflată în carantină tocmai din cauza numărului mare de îmbolnăviri într-un timp foarte scurt. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 79 de ani și două femei în vârstă de 84 și respectiv 78 de ani, ultima dintre acestea fiind contact cu o persoană revenită de curând din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Toți cei trei din Havârna au stat la domiciliu izolaţi și nu au avut o formă gravă a bolii. Suspiciuni au fost și în alte două cazuri din județul Botoșani, iar analizele de laborator au confirmat prezența tulpinii britanice la unul dintre ele, o femei în vârstă de 52 de ani din Sulița. Al cincilea caz reprezintă un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu patologie oncologică, a cărui sursă este necunoscută și care – spun reprezentanții DSP – a prezentat o mutație a virusului care încă este analizată de laborator. Pacienții sunt din focar din comunitate, fără istoric de călătorie în Anglia, dar cu posibil contact cu persoane venite din străinătate. Aceștia se află în izolare la domiciliu, evoluția fiind favorabilă. Zonele respective sunt monitorizate de Direcția de Sănătate Publică, iar dacă va fi necesar vor fi trimise și alte probe spre analiză laboratorului din Suceava.#HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 februarie)