Premierul Serbiei l-a primit pe premierul Cehiei

Premierul Cehiei, Andrej Babiš, și-a început vizita în Serbia, unde are planificate întâlniri cu conducerea de stat. La conferința comună de presă organizată după întâlnirea cu premierul Cehiei, premierul Serbiei, Ana Brnabić, a declarat că nu există domenii de colaborare între Serbia și Cehia care să nu fi fost afectate după izbucnirea pandemiei de coronavirus, cooperarea economică și comercială în 2020 fiind aproape egală cu cea din 2019. Babiš a transmis că Cehia sprijină aderarea Serbiei la Uniunea Europeană și Spațiul Schengen. Acesta a declarat că aderarea Serbiei la UE este un proces complex de lungă durată, pe care el personal îl înțelege. Babiš a apreciat că relațiile dintre Serbia și Cehia sunt de mult timp prietenești și că la întâlnirea cu Brnabić a discutat despre campania de vaccinare anti-COVID-19 din Serbia, despre experiența prietenilor sârbi în lupta contra pandemiei, care este importantă pentru echipa de experți cehi care îl însoțește în vizita la Belgrad. Brnabić a apreciat drept incorect faptul că Serbia nu a deschis anul trecut niciun nou capitol din cadrul negocierilor de aderare la UE și și-a exprimat speranța că anul acesta va fi altfel, adăugând că Cehia sprijină procesul de integrare europeană a Serbiei.
Întrebată dacă omologul ceh a fost optimist în privinţa parcursului european al Serbiei și când se așteaptă ca Serbia să deschidă noi capitole, Brnabić a declarat că în toate discuțiile bilaterale cu partenerii cehi, la reuniuni și conferințe internaționale, mereu a fost încurajată de poziția Cehiei față de perspectiva europeană a Serbiei și statelor din Balcanii de Vest./rmihaj/cvanatoru

(www.tanjug.rs – 10 februarie)