Rusia a aplicat miercuri o amendă postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL), pe care l-a acuzat că a încălcat legea privind „agenţii străini” prezenţi pe teritoriul rus. RFE/RL, post sprijinit de Statele Unite, a intrat în colimatorul autorităţilor ruse de reglementare a audiovizualului Roskomnadzor, care au aplicat o amendă de 150.000 de dolari (11 milioane de ruble) pentru că RFE/RL nu s-ar fi identificat ca fiind „agent străin” în emisiunile şi publicaţiile sale, condiţie cerută prin lege. Rusia a declarat RFE/RL „agent străin” în 2017, decizie menită să îngreuneze activitatea postului şi fiind o ripostă a Moscovei faţă de ceea ce a numit presiunea inacceptabilă exercitată asupra publicaţiilor ruse din SUA. RFE/RL a primit mai multe amenzi în ultimele săptămâni, criticii Moscovei susţinând că autorităţile ruse încearcă să blocheze activitatea postului sau chiar să îl determine să plece din Rusia. Andrei Shary, directorul RFE/RL Serviciul Rus, a declarat pentru agenţia rusă de ştiri RIA că va ataca în instanţă ultima amendă aplicată./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 10 februarie)